Primele imagini cu șoferul camionului în care au fost descoperite 39 de cadavre

Data actualizării: Data publicării:
mo1

Poliția îl interoghează în continuare pe șoferul camionului în care au fost găsite cele 39 de cadavre. Mo Robinson, 25 de ani, din Portadown, Armagh, Irlanda de Nord, a fost arestat sub suspiciunea de crimă, miercuri, de Poliția din Essex.

În același timp, polițiștii nord-irlandezi au făcut două descinderi domiciliare cu scopul de a identifica „grupul de crimă organizată care ar fi avut un rol în acest caz”, potrivit BBC NEWS.

Miercuri noapte, fratele lui Robinson a spus că familia nu mai știe nimic de el de câteva zile

Mo Robinson ar fi părăsit casa de 300.000 de lire pe care o împarte cu iubita lui însărcinată sâmbătă dimineață, iar de atunci nu a mai dat niciun semn.

Presa britanică spune că Mo Robinson era extrem de activ pe rețelele sociale, unde, în general, posta imagini cu camionul lui și din deplasările pe care le făcea.

Anchetatorii încearcă să identifice cele 39 de victime

Anchetatorii încearcă să afle acum cine sunt victimele și cum au ajuns în vehiculul care venea din Belgia

Camionul morții a plecat din Belgia și a ajuns în Marea Britanie pe un feribot care a ancorat într-un port din Essex, la aproape 30 de kilometri de Londra. Marți noapte, a ajuns în zona industrială de lângă capitala Regatului. 

Imagini filmate de camerele de supraveghere arată că TIR-ul nu a stat mult acolo înainte să ajungă poliția. Oamenii legii au ajuns la el după o oră și jumătate, în urma unui apel la 112, și au descoperit grozăvia.

Serviciile de urgență au acționat imediat, dar, din păcate, toți cei 39 de oameni din camion erau morți. A fost lansată o anchetă pentru crimă. și șoferul a fost arestat sub suspiciunea de crimă și rămâne în custodia poliției.

„În acest moment, nu se știe de unde provin victimele și nici identitățile lor, credem că va fi un proces de durată. Este o tragedie și o zi foarte tristă pentru poliția și comunitatea locală din Essex. Vom continua să colaborăm cu agențiile partenere pentru a afla ce anume a provocat decesele”, a spus Pippa Mills, de la Poliția din Essex.

Totul este un mister deocamdată. Vehiculul în care au fost găsite 39 de cadavre este un camion frigorific care aparține unei companii din Irlanda, deși are numere de înmatriculare din Bulgaria. Nimeni nu știe cine sunt victimele și de unde vin. Anchetatorii presupun că au stat ore sau chiar zile întregi închiși ermetic în containerul de metal, fără apă și aer. Localnicii din zona unde a fost descoperit cimitirul pe roți sunt îngroziți.

Șoferul camionului a fost arestat, iar polițiștii englezi îl interoghează ca să afle cine sunt victimele și cum au ajuns în colosul de fier. Tragedia aduce aminte de cea de acum patru ani, când 71 de refugiați clandestin au fost găsiți sufocați într-un camion frigorific abandonat pe o șosea din Austria. Premierul britanic crede că și de această dată tot traficanții sunt de vină pentru moartea celor 39 de oameni.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri