Primele imagini de la atacul cu cuțitul în Germania. Agresorul se plimba înarmat și înjunghia trecători la întâmplare

Data actualizării: Data publicării:
atacator germania

Trei persoane au fost rănite cu un cuţit de un bărbat, într-o localitate în sudul Germaniei, a anunţat vineri poliţia, relatează The Associated Press, scrie News.ro. 

Cele trei persoane au fost rănite vineri, în Piaţa Marienplatz, la Ravensburg, a precizat poliţia pe Twitter. Una dintre persoane a suferit „răni care îi pun viața în pericol”, în timp ce starea celorlalte două persoane nu a fost făcută publică.

Atacatorul a fost arestat, au precizat forţele de ordine.

Imaginile surprinse în timpul atacului îl arată pe bărbat plimbându-se prin piață, înarmat cu un cuțit. La un moment dat, el a început să atace oameni la întâmplare.

Una dintre victime este un bărbat care lua masa împreună cu familia lui și care a fost tăiat la nivelul brațelor și pe spate, în timp ce încerca să îl țină la distanță pe atacator.

Poliţia nu a dezvăluit identitatea victimelor sau atacatorului şi nici nu a furnizat informaţii cu privire la un eventual mobil.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri