Prinţul Harry se întâlnește cu regele Charles al III-lea la Londra, pentru prima dată în peste un an

Data publicării:
printul harry
Prinţul Harry se întâlnește cu regele Charles al III-lea la Londra, pentru prima dată în peste un an. Foto: Profimedia

Prinţul Harry a sosit miercuri la Clarence House, reşedinţa londoneză a regelui Charles al III-lea, unde urmează să-l întâlnească pe tatăl său pentru prima oară din februarie 2024, conform presei britanice, transmite AFP.

Ducele de Sussex, fiul mai mic al regelui Charles al III-lea, care s-a distanţat de familia regală britanică din 2020, când s-a stabilit în SUA alături de soţia sa, Meghan, a fost văzut intrând cu maşina în curtea reşedinţei unde regele sosise cu puţin timp înainte.

Conform Reuters, această primă întâlnire după 20 de luni între rege şi fiul său mai mic ar putea reprezenta un posibil prim pas pentru reluarea relaţiilor de familie.

Nici Palatul Buckingham, nici purtătorul de cuvânt al prinţului Harry nu au comentat aceste informaţii.

Harry, în vârstă de 40 de ani, a sosit luni în Marea Britanie pentru o serie de întâlniri şi angajamente, iar în cursul zilei de miercuri a vizitat un centru de cercetare specializat în îmbunătăţirea tratamentului victimelor cu leziuni provocate de explozii, scrie Agerpres.

De când Harry şi soţia sa, Meghan, s-au mutat în California în 2020, unde locuiesc acum cu cei doi copii ai lor, au fost foarte critici la adresa familiei regale şi a instituţiei în interviuri, documentare TV şi în autobiografia lui Harry, "Spare".

Harry a avut câteva comentarii deosebit de dure la adresa lui Charles şi a fratelui său mai mare, moştenitorul tronului, prinţul William, ceea ce a dus la o prăbuşire totală a relaţiei sale cu propria familie.

Dar, după ce a pierdut o bătălie juridică cu guvernul britanic privind securitatea sa în luna mai, Harry a spus că îşi doreşte o apropiere.

"Desigur, unii membri ai familiei mele nu mă vor ierta niciodată pentru că am scris o carte. Desigur, nu mă vor ierta niciodată pentru multe lucruri. Dar ştiţi... Mi-ar plăcea să mă împac cu familia mea... Nu are rost să continui să lupt. Şi viaţa este preţioasă", a declarat el pentru BBC.

"Nu ştiu cât mai are tatăl meu. Nu vrea să vorbească cu mine din cauza acestor probleme de securitate, dar ar fi frumos să ne împăcăm", a mai spus prinţul.

Atât Palatul Buckingham, cât şi reprezentanţii lui Harry au fost reticenţi în privinţa existenţei unei întâlniri înainte de vizita lui Harry în Marea Britanie.

Cu toate acestea, şeful departamentului de comunicare al regelui şi reprezentanţii de presă ai lui Harry au fost fotografiaţi în iulie la o întâlnire secretă la Londra, ceea ce ziarele au sugerat că ar putea reprezenta un prim contact pentru o reconciliere.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Primești bani prin Revolut? Ce informații pot ajunge la ANAF și când trebuie declarate veniturile
Digi FM
Un român, mușcat grav de un rechin în largul Irlandei. Sebastian a leșinat după ce a pierdut mult sânge...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dorian Popa a pozat romantic cu soția pe plajă, fanii au observat altceva: "Ai 6 degete?"; "E reptilian"
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Acuzat că și-a ucis părinții, Nick Reiner vrea averea lăsată de aceștia. A cheltuit deja 200.000 de dolari pe...
Adevarul
„Toamna va fi dominată de jocurile politice”. Mizele care pun presiune pe partide
Newsweek
Un pensionar obține o pensie uriașă de 6.000 lei. Câți ani a muncit în grupe și ce pensie suplimentară a luat?
Digi FM
Cum arată Elena Udrea la 52 de ani, în costum de baie. A plecat la Sulina cu fiica ei și a făcut o fotografie...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Studiu revoluționar. Sănătatea unui organ aproape uitat este asociată cu un risc mai mic de deces și cancer
Digi Animal World
Două capre au urcat în autobuz și au pornit spre mall. Momentul în care pasagerii le-au dat jos a devenit...
Film Now
Ce se întâmplă cu averea lui Hayden Panettiere după moartea sa: "Dacă s-a stins fără testament..."
UTV
Dana Rogoz și-a schimbat radical look-ul. Actrița își donează din nou părul