Prințul Harry și Meghan Markle s-au logodit. Casa Regală a anunțat data nunții

Data actualizării: Data publicării:
printul harry si meghan markle

Prințul Harry și actrița Meghan Markle s-au logodit și se vor căsători în primăvara anului viitor, a anunțat Casa Regală a Marii Britanii, într-un comunicat remis luni.

Prințul Harry și Meghan Markle s-au logodit la începutul lunii, iar Regina Elisabeta a II-a și membrii familiei regale și-au dat binecuvântarea pentru nunta care va avea loc în 2018.

Cei doi vor locui, după căsătorie, la Nottingham Cottage, în Palatul Kensington. 

Meghan Markle se află deja la Londra. Mass-media britanice au dezvăluit că actrița și nepotul reginei Elisabeta a II-a vor petrece primul Crăciun împreună.

După ce și-au oficializat relația, odată cu prima lor apariție publică împreună la Jocurile Invictus din Toronto, iar Meghan i-a fost prezentată reginei, cei doi iubiți ar fi primit acordul Casei regale.

Pe de altă parte, actrița a încheiat filmările la ultimul sezon al serialului "Suits", unde o interpretează pe Rachel Zane. Potrivit presei britanice, cei doi s-ar fi logodit în voiajul romantic din august în Botswana.

Ei ar fi ținut în secret fericitul eveniment, deoarece nu au vrut să eclipseze comemorarea a 20 de ani de la moartea prințesei Diana și vestea privind noua sarcină a ducesei de Cambridge.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Meghan Markle s-a născut pe 4 august 1981, în Los Angeles. A devenit cunoscută graţie rolului Rachel Zane din serialul de televiziune „Suits” şi s-a remarcat apoi şi serialul „Fringe”. S-a căsătorit cu managerul Trevor Engelson în 2011, însă cei doi s-au despărţit în mai 2013 şi au divorţat în august 2013.

Prinţul Harry, născut pe 15 septembrie 1984, este cel mai tânăr fiu al prinţului Charles şi al prinţesei Diana. În prezent, prinţul Harry ocupă locul al cincilea în linia de succesiune la tronul britanic, după tatăl lui, fratele mai mare - prinţul William - şi cei doi copii ai acestuia - prinţul George şi prinţesa Charlotte.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri