Probleme la benzinăriile din Franța: 12% au rămas fără unii dintre carburanţii pe care îi vând în mod obişnuit

Data publicării:
o femeie intr-o benzinarie din franta
Foto: Profimedia Images

Un număr care reprezintă 12% dintre benzinăriile franceze au rămas fără unii dintre carburanţii pe care îi vând în mod obişnuit, arată datele guvernului din Franța, care insistă, însă, că acest lucru nu înseamnă că există probleme de aprovizionare sau penurii, transmite EFE, preluat de Agerpres. 

O serie de surse guvernamentale au insistat luni că acest procent, care a fost înregistrat sâmbătă, 4 aprilie, ultima dată pentru care sunt disponibile date actualizate, se datorează „problemelor logistice locale şi izolate concentrate la benzinăriile din reţeaua TotalEnergies”. 

Motivul este un „aflux neobişnuit” în reţeaua de benzinării a gigantului petrolier francez, care, pe fondul presiunilor politice de a impune taxe suplimentare şi chiar de a naţionaliza compania, a plafonat preţurile la 1,99 euro pentru litrul de benzină şi 2,09 euro pentru litrul de motorină în Franţa, până pe 7 aprilie. 

Aceste plafoane de preţ, care se aplică celor 3.300 de benzinării ale TotalEnergies (o treime din totalul benzinăriilor din Franţa), sunt semnificativ mai mici decât preţul mediu naţional (care duminică a fost de 2,307 euro pentru litrul de motorină şi 2,014 euro pentru litrul de benzină). 

Pe lângă acest gest promoţional, compania TotalEnergies a subliniat că aplică o „politică transparentă de preţuri, care constă în transferul prompt al oricăror fluctuaţii, atât în sus, cât şi în jos, ale costurilor internaţionale ale motorinei şi benzinei”. 

Guvernul francez a prezentat recent mai multe măsuri de ajutor specifice pentru a ajuta anumite grupuri (fermieri, pescari şi cei care primesc subvenţii energetice) să facă faţă creşterii preţurilor la combustibili, cu un preţ de cost limitat, impactul măsurii fiind estimat la 130 de milioane de euro. 

Cu toate acestea, executivul de la Paris a avertizat că nu poate implementa un plan masiv precum cel pus în aplicare în timpul crizei energetice declanşate de invazia Rusiei în Ucraina în 2022, având în vedere starea foarte precară a finanţelor publice, şi că orice cheltuială suplimentară va fi însoţită de o reducere corespunzătoare a unei alte linii bugetare. 

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce pun tot mai mulţi șoferi folie de aluminiu pe cheia mașinii. Trucul simplu, dar genial are un rol...
Digi FM
A câștigat un milion de euro la loterie, apoi a aruncat biletul la gunoi. Gestul făcut muncitorii de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dakota Johnson, colaborare surpriză cu iubitul ei. Cum a ajuns actrița din „Materialiștii” să apară pe noul...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Fenomenul „Spider-Man: Brand New Day”: încasări de peste 1,6 miliarde de dolari la nivel global
Adevarul
Dunărea atinge un nou minim istoric la intrarea în România. Doar 25 de centimetri până la următorul prag de...
Newsweek
Care sunt cele mai potrivite rase de câini pentru pensionari. Îi ajută să scape de singurătate
Digi FM
Și-a rupt un deget în vacanță, dar asta nu i-a stricat cheful. Halle Berry, naturală, fără machiaj, superbă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Pericolul invizibil din zilele caniculare. Câți litri de apă trebuie să bei vara și la ce alimente să ai...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
De ce a părăsit Antonio Banderas Hollywoodul. Decizia luată după divorțul de Melanie Griffith și infarctul...
UTV
Selly recunoaște că părinții încă îi fac observații, în ciuda succesului său. „În ochii părinților rămâi...