Proiect de lege în Rusia. Astrologii, clarvăzătorii și vracii ar putea face închisoare

Data actualizării: Data publicării:
vrajitorie carti

Astrologii, clarvăzătorii sau vracii din Rusia ar putea ajunge în spatele gratiilor dacă nu vor avea o licență care să le reglementeze juridic „activitățile magice și oculte”.

Un proiect de lege în acest sens a fost prezentat recent în Duma de Stat de către un parlamentar din Partidul Rusia Unită, Vitaly Milonov.

Cum argumentează Milonov necesitatea unei legi privind medicina alternativă? Acesta spune că, potrivit cercetătorilor din Academia rusă de Medicină, 95% dintre așa-zișii „vindecători tradiționali” nu au nici măcar o minimă educație medicală, situație care poate avea consecințe grave asupra sănătății pacienților lor.

Mai mult, a subliniat oficialul într-o declarație pentru agenția Ria Novosti, „peste 40% dintre aceștia au nevoie de tratament psihiatric”.

Dacă proiectul de lege va fi aprobat, practicanții acestui tip de activitate, astrologii sau pretinșii clarvăzători ar putea primi până la trei ani de închisoare, o amendă de 120 de mii de ruble sau muncă forțată,  în cazul în care terapiile lor vor cauza moartea unui pacient sau nu vor fi fundamentate în baza unei licențe.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Petre Roman la 80 de ani și ce pensie încasează lunar. Ipostaza rară în care a fost surprins fostul...
Digi FM
Probleme pentru Adriana Iliescu, femeia care a devenit mamă la 66 de ani. Se judecă de peste 20 de ani cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Un rol celebru, o dependență dezastruoasă, Demi Moore și Madonna. Povestea din culisele Hollywoodului...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Tommy Lee Jones, prima apariție pe covorul roșu la mai bine de nouă luni de la moartea fiicei sale. Ethan...
Adevarul
Polițiștii din Satu Mare au o nouă misiune: să cântărească lemnele de foc pentru încălzirea sediilor. Val de...
Newsweek
Un pensionar va primi o creștere de 1.400 lei a pensiei. Instanța a decis că a muncit în condiții speciale
Digi FM
Prăjitură cu mere și scorțișoară. Rețeta simplă, pufoasă și aromată, perfectă pentru zilele reci
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mormântul lui Tutankhamon ar putea ascunde un secret vechi de peste 3.300 de ani. Descoperirea care ar putea...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Joe Manganiello rupe tăcerea despre anii cu Sofia Vergara: "Eram din ce în ce mai bolnav". Ce acuzații îi...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”