Proiectul grandios plănuit de Trump la Washington. Președintele SUA, inspirat de împăratul Napoleon Bonaparte

Data actualizării: Data publicării:
UK Hosts President Trump And First Lady Melania Trump For State Visit - Day Three
Președintele american Donald Trump. Foto: Anna Moneymaker/Getty Images

Planuri pentru o clădire în stilul Arcul de Triumf din Paris au fost observate pe biroul lui Donald Trump, în Biroul Oval, în timpul unei întâlniri a președintelui cu premierul Finlandei, scrie The Independent. Conform machetei, impresionanta construcție ar urma să fie mai mare decât Memorialul Lincoln, fiind amplasată vizavi de acesta, pe malul opus al râului Potomac.

În planuri, structura este plasată într-un sens giratoriu central, aproape de Cimitirul Arlington. Deasupra uriașului arc pot fi văzute o mare statuie aurită a unui înger înaripat și doi vulturi albi.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Monumentul seamănă izbitor cu Arc de Triomphe din Paris, comandat de împăratul Napoleon Bonaparte pentru a comemora soldații căzuți în războaiele revoluționare și napoleoniene ale Franței.

De asemenea, designul este asemănător cu o schiță publicată de Nicolas Leo Charbonneau, angajat al firmei de arhitectură Harrison Design. Charbonneau a postat pe rețelele sociale o imagine a desenului său, care înfățișa același arc, în același sens giratoriu, cu aceleași statui de vulturi și îngeri în vârf.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Nu este clar dacă Harrison Design a fost implicată oficial în elaborarea planurilor pentru arcul lui Trump.

„O propunere pentru un Arc de Triumf la Washington, pentru #America250, în sensul giratoriu din fața Cimitirului Național Arlington”, a scris Charbonneau.
„America are nevoie de un Arc de Triumf!”

„Trebuie să construim din nou lucruri mărețe!”

Schița postată de Charbonneau a fost preluată și de către departamentul Homeland Security cu mesajul „Arcul de Triumf al Americii, pe care președintele Trump dorește să-l construiască la Washington pentru sărbătorirea a 250 de ani ai Statelor Unite!! «Trebuie să construim din nou lucruri mărețe!»”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

De la preluarea mandatului în ianuarie, Trump a lansat mai multe proiecte majore de construcție în Washington D.C.

Președintele a acoperit complet grădina istorică Rose Garden de la Casa Albă, amenajată în stil francez formal de administrația lui John F. Kennedy. Trump a înlocuit toată iarba cu dale de piatră, redenumind zona „Rose Garden Club”.

Vicepreședintele JD Vance a declarat că fiul său de cinci ani este încântat de noua înfățișare a biroului prezidențial. „Culoarea lui preferată este auriul. Iar de fiecare dată când intră în Biroul Oval, e pur și simplu fascinat, pentru că are un aer strălucitor și plin de viață”, a spus Vance.

Președintele a mai anunțat că a început construirea unei săli de bal de 200 de milioane de dolari la Casa Albă, cu o suprafață de până la 90.000 de metri pătrați. Potrivit lui Trump, aceasta va putea găzdui până la 900 de persoane.

Will Scharf, secretarul general al Casei Albe, a declarat că ideea că Trump ar trebui să consulte pe cineva înainte de a începe demolările pentru acest proiect este „pur și simplu falsă”.

Președintele a sugerat chiar că Statele Unite ar putea „prelua” și „deține” Fâșia Gaza, într-un plan de transformare a acesteia în „Riviera Orientului Mijlociu”.

După ce a distribuit un video generat cu inteligență artificială, în care el și premierul israelian Benjamin Netanyahu stăteau pe marginea unei piscine din Gaza, îmbrăcați în pantaloni scurți de baie, Trump a spus că zona ar putea deveni un loc pentru „oamenii din întreaga lume”.

Totuși, stadiul acelor planuri este necunoscut, acum că Hamas și Israel au început primele etape ale unui plan de pace.

Guvernatorul Californiei l-a numit pe președintele SUA „Marie Antoinette”

Unele dintre proiectele de construcție ale lui Trump au fost criticate dur. Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, l-a numit pe președinte „Marie Antoinette”, acuzându-l că se concentrează pe „o sală de bal luxoasă”, în timp ce oamenii suferă.

„TRUMP «MARIE ANTOINETTE» SPUNE: «NU AVEȚI DREPTUL LA ASISTENȚĂ MEDICALĂ, DAR AVEM O SALĂ DE BAL PENTRU REGINĂ!«”, a scris Newsom pe X (fostul Twitter), imitând stilul postărilor lui Trump.

El a inclus și o imagine generată de AI în care Trump apare îmbrăcat într-o rochie franțuzească din secolul al XVIII-lea.

Ziarul The Independent a contactat Casa Albă și Harrison Design pentru comentarii.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce s-a schimbat în averea lui Marcel Ciolacu după plecarea din Guvern. Câți bani are în conturi și ce datorii...
Digi FM
Maria Dragomiroiu, mesaj emoționant la 16 ani de la moartea Mădălinei Manole: „Ești în rugăciunile mele în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
DARA, câștigătoarea Eurovision 2026, își încântă fanii cu imagini în costum de baie. S-a relaxat pe plaja din...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sam Neill, o viață amoroasă tumultuoasă. Actorul a avut două căsnicii, și-a dat un fiu spre adopție și...
Adevarul
„România va fi obligată să facă mai multe sacrificii.” Miza ascunsă a scandalului dintre Ucraina și Polonia...
Newsweek
Schimbare majoră la pensie. Stagiul complet de cotizare crește de la 1 august. Milioane de români afectați
Digi FM
Ada Galeș, mărturisiri dureroase după ce a pierdut o sarcină: „Rațiunea nu mai ajută cu nimic!” Anul trecut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Christopher Nolan răspunde criticilor aduse distribuției din „The Odyssey”: Mi-am petrecut 10 ani din viață...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...