Putin a dat ordin să se înființeze muzee dedicate invaziei sale sângeroase în Ucraina

Data actualizării: Data publicării:
Vladimir putin zâmbește cu degetul pe buză
Președintele Rusiei, Vladimir Putin. Foto: Profimedia Images

Dictatorul rus, Vladimir Putin, a ordonat guvernului său să înceapă crearea de muzee dedicate sângeroasei invazii pe care o duce de peste un an împotriva Ucrainei, conform unor instrucţiuni publicate pe site-ul Kremlinului.

„Asigurarea creării de muzee regionale, municipale, pe baza de organizaţii educaţionale dedicate evenimentelor operaţiunii militare speciale şi faptelor participanţilor la aceasta”, se arată în acest document datat miercuri şi apărut, joi, pe site-ul Kremlinului, conform Agerpres.

Regimul criminal de la Moscova neagă că ceea ce face în Ucraina este război și numește invazia, în mod ridicol, „operațiune militară specială”.

Putin a ordonat, de asemenea, să se „examineze problema transferului de obiecte legate de operaţiunea militară specială care pot fi expuse în muzee”. Guvernul ar trebui, de asemenea, „să ia în considerare problema organizării unui studiu al istoriei operaţiunii militare speciale” în cadrul sistemului educaţional.

Încă de la începutul invaziei sale în Ucraina, Rusia a adoptat o serie de legi represive menite să anihileze orice critică, în special un text care pedepseşte „discreditarea” armatei. Mai multe persoane, opozanţi sau simpli anonimi, au primit pedepse grele cu închisoarea.

Rușii au șocat lumea cu atrocitățile comise în Ucraina

Atrocitățile rușilor în Ucraina au fost documentate și investigate de mai multe organisme internaționale, fapt ce a dus, la mijlocul lunii martie, la emiterea unui mandat de arestare internațional pe numele dictatorului rus. 

CPI a emis mandatul pentru arestarea lui Putin pentru suspiciuni de deportare ilegală a copiilor ucraineni și transferul ilegal de oameni de pe teritoriul Ucrainei spre cel al Rusiei.

De asemenea, atrocitățile comise armata rusă în orășelele Bucha și Irpin au șocat lumea.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bălan, pozată de soț în costum de baie. Radiază de când e din nou femeie căsătorită
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Martin Freeman, la 55 de ani. De la „Hobbitul” și „Sherlock” la povestea discretă de iubire cu o femeie cu 23...
Adevarul
Cursa infernală care a schimbat istoria unei națiuni. Aventura fascinantă a doi războinici și a unui copil...
Newsweek
Ai muncit, dar vechimea nu apare în contul CNPP? Ce trebuie să faci pentru a nu pierde bani la pensie
Digi FM
Brad Pitt și Ines de Ramon, spectacol în tribune la finala US Open. Gesturile romantice dintre cei doi pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
VIDEO Cafea cu particule nesănătoase. De ce sunt periculoase paharele de unică folosință
Digi Animal World
Migrația păsărilor, în pericol din cauza vremii extreme. Ce se întâmplă cu berzele și pelicanii
Film Now
Dakota Johnson, magnet de priviri la New York. Atitudine seducătoare, ochi albaștri și o rochie șic cu...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță