Putin amenință că va cuceri mai mult teritoriu dacă Ucraina refuză planul american

Data actualizării: Data publicării:
vladimir putin
Vladimir Putin Foto: Profimedia

În timp ce preşedintele american Donald Trump declara vineri, într-un interviu radiofonic, că joia viitoare, când Statele Unite sărbătoresc Ziua Recunoştinţei, este un termen limită rezonabil pentru ca Ucraina să accepte propunerea sa de plan de pace pentru încheierea războiului cu Rusia, la Moscova, Vladimir Putin amenința că va cuceri mai mult teritoriu dacă Ucraina refuză planul american, potrivit Le Figaro.

Președintele rus Vladimir Putin a declarat vineri că planul propus de Statele Unite pentru Ucraina poate „servi drept bază pentru o soluționare definitivă” a războiului.

„Poate servi drept bază pentru o soluționare pașnică definitivă, dar acest plan nu a fost discutat cu noi în mod concret”, a declarat Vladimir Putin în cadrul unei ședințe guvernamentale transmise la televiziune.

„Avem acest text, l-am primit prin canalele de comunicare existente cu administraţia americană”, a declarat liderul de la Kremlin la începutul unei teleconferinţe cu membrii Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse.

„Suntem pregătiți să purtăm negocieri pașnice și să rezolvăm problemele prin mijloace pașnice. Cu toate acestea, acest lucru necesită, desigur, o discuție aprofundată a tuturor detaliilor planului propus. Suntem pregătiți pentru asta”, a adăugat el.

Potrivit acestuia, acest plan în 28 de puncte, privit cu îngrijorare la Kiev, a fost discutat între Moscova și Washington doar „în linii mari”, americanii cerând rușilor să „facă anumite compromisuri, să dea dovadă de flexibilitate”.

„Europenii se amăgesc și visează”

„Ucraina și aliații săi europeni se amăgesc în continuare și visează să impună Rusiei o înfrângere strategică pe câmpul de luptă”, a continuat Putin, asigurând că Moscova este pregătită, în caz de refuz, să-și atingă obiectivele „prin arme, în cadrul unei lupte armate”.

„Dacă Kievul nu dorește să discute propunerile președintelui Trump și refuză să o facă, atunci Kievul și instigatorii europeni la război trebuie să înțeleagă că evenimentele care au avut loc la Kupiansk se vor repeta inevitabil în alte sectoare cheie ale frontului”, a adăugat președintele rus.

Armata rusă a revendicat joi capturarea acestui oraș din estul Ucrainei, unde forțele ucrainene, mai puțin numeroase și mai puțin echipate, se află în dificultate.

Trump „colaborează cu Kievul și cu Moscova”

Un oficial american a declarat, după prezentarea planului în 28 de puncte privind încheierea războiului, că Donald Trump colaborează atât cu Kievul, cât și cu Moscova pentru a pune capăt războiului „cât mai repede posibil”.

Președintele american „lucrează cu ambele părți pentru a pune capăt cât mai repede posibil acestui război, care durează de prea mult timp și a provocat prea multe morți absurde”, a afirmat acest oficial, într-o declarație anonimă transmisă agenției France-Presse.

Europenii consideră însă că „nimic nu trebuie decis cu privire la Ucraina fără Ucraina”. Declarația îi aparține președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și a intervenit după o convorbire telefonică cu Volodimir Zelenski.

Președintele ucrainean a afirmat că „a informat” șefa Executivului european și președintele Consiliului, Antonio Costa, cu privire la planul lui Trump de a pune capăt invaziei rusești care durează de aproape patru ani.

„În ceea ce privește etapele următoare, liderii europeni se vor reuni mâine cu ocazia G20, apoi în Angola”, unde va avea loc un summit Uniunea Europeană-Uniunea Africană, a comentat Ursula von der Leyen pe X.

Președintele ucrainean a afirmat vineri că i-a transmis vicepreședintelui american, JD Vance, în cadrul unei convorbiri telefonice, că „continuă să respecte” dorința lui Donald Trump de a pune capăt invaziei rusești printr-un plan perceput cu îngrijorare la Kiev.

„Ucraina a respectat întotdeauna și continuă să respecte voința președintelui american, Donald Trump, de a pune capăt vărsării de sânge, și considerăm fiecare propunere realistă în mod pozitiv”, a afirmat Zelenski pe Telegram, la scurt timp după ce și-a exprimat îngrijorarea cu privire la planul american și a dat asigurări că nu „va trăda” țara sa.

Editor : Marina Constantinoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Și-a dat demisia după 25 de ani de muncă pentru a călători alături de tatăl său. Zece zile mai târziu, lumea...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
14 ani de căsnicie, doi copii și o siluetă perfectă. Elena Gheorghe impresionează în costum de baie, în prag...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Colega lui Michelle Trachtenberg, detalii despre ultimii ani din viața actriței: „Cred că a ajuns să consume...
Adevarul
Fosta șefă Poliției Maramureș, implicată într-un accident, după ce a pătruns pe contrasens. Chestorul în...
Newsweek
Greșeala unui pensionar, taxată de Casa de Pensii. De ce nu i-a luat în considerare 25 ani de Grupa a II-a?
Digi FM
Răsturnare de situație pentru judecătoarea celebră pentru propoziția ”m-a sunat Lia”. Ce va face la 5 luni...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dick Van Dyke are 100 de ani și spune că acesta este secretul longevității sale. Studiile îi dau dreptate
Digi Animal World
Unii câini pot deveni „dependenți” de jucăriile lor. Ce au descoperit cercetătorii
Film Now
A murit Brenda Fricker, „doamna cu porumbei” din „Singur acasă 2”. Mesajul sfâșietor al agentului ei: „Nu va...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...