Putin apreciază drept „oportună și foarte utilă” discuția cu Trump. „A trecut mult timp de când nu am mai avut astfel de negocieri”

Data actualizării: Data publicării:
profimedia-1029625023
Președintele rus, Vladimir Putin. Sursa: Profimedia Images

Vladimir Putin a apreciat sâmbătă drept „oportună și foarte utilă” întâlnirea din Alaska avută cu președintele SUA, Donald Trump, într-o primă reacție publică făcută cu prilejul unei întrevederi la Kremlin cu liderii politici din Federația Rusă.

„Vreau să menționez că vizita a fost oportună și foarte utilă. Am discutat despre aproape toate domeniile care țin de cooperarea noastră, dar mai întâi de toate, desigur, am vorbit despre o posibilă soluționare a crizei ucrainene, pe o bază echitabilă. Și, desigur, am avut ocazia, am discutat despre cauzele acestei crize, iar abordarea acestor cauze fundamentale trebuie să stea la baza unei înțelegeri”, a declarat Putin, conform unui comunicat de presă al Kremlinului.

Vladimir Putin s-a întâlnit la Kremlin cu membri ai Administrației Prezidențiale, conducerea guvernului rus, a Dumei de Stat (parlamentul rus), minștri și șefi de agenții guvernamentale.

„A trecut mult timp de când nu am avut negocieri de acest tip la acest nivel. Desigur, respectăm poziția administrației americane, care vede nevoia de a pune capăt rapid luptelor. Ei bine, ne-ar plăcea și nouă acest lucru și am dori să găsim o soluție pașnică la toate aceste probleme. Conversația a fost foarte sinceră și substanțială și, în opinia mea, ne aduce mai aproape de luarea unei decizii”, a spus Putin.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum eşti prins imediat că ai depăşit viteza în Bulgaria. Maşinile în care stau ascunşi poliţiştii de la...
Digi FM
Un tânăr care a crescut în grija statului a luat BAC-ul cu 8,53. Cum a reușit să își schimbe destinul și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce avere a lăsat în urmă Bonnie Tyler, după 50 de ani de carieră. Artista și soțul ei n-au avut copii
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița care a cucerit-o total pe Sharon Stone: "Cea mai șic și talentată femeie din showbiz"
Adevarul
Patru capcane din piața construcțiilor în 2026: cum pot ajunge românii să plătească mai mult pentru aceeași...
Newsweek
Expert: Cum ar putea crește rapid pensiile militare? Proiectul de lege e blocat în Parlament
Digi FM
Cât costă prosopul de plajă cu Călin Georgescu în slip. Produsul inedit, scos la vânzare pe internet, a...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă, de fapt, în organism după ce îți faci un tatuaj. Descoperirea care i-a pus pe gânduri pe...
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Ana de Armas, impecabilă în costum de baie, în vacanță cu prietenii. Ce s-a întâmplat cu povestea de iubire...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...