Putin, către guvernul de la Kiev, no comment: „Dacă vor cere să mănânce bebeluși, îi vor servi cu bebeluși”

Data actualizării: Data publicării:
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, face declaratii de presă
Președintele Rusiei, Vladimir Putin. Foto: Guliver/Getty Images

Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a acuzat miercuri autoritățile de la Kiev că întrețin rusofobia în rândul cetățenilor din Ucraina. Printre declarațiile președintelui rus, una s-a remarcat prin „expresivitate”.

„Kievul întreține în mod activ sentimentele anti-rusești. Asta e tot ce au.  Și funcționează. Dacă (cetățenii – n.r.) vor vrea să mănânce bebeluși la micul dejun începând de mâine, probabil că le vor servi bebeluși”, a declarat Vladimir Putin, potrivit unei relatări pe Twitter a corespondentului Financial Times din Moscova, Max Seddon.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Două porturi ucrainene de la Marea Azov, Berdiansk şi Mariupol, sunt efectiv blocate de Rusia în timp ce navele au interdicţie să plece şi să intre, a anunţat joi ministrul ucrainean al infrastructurii, Volodîmir Omelian, citat de Reuters, transmite Agerpres.

În total, 35 de nave au fost împiedicate să efectueze operaţiuni normale şi numai vasele care se deplasează spre porturile ruseşti de la Marea Azov sunt lăsate să intre, a declarat el pe Facebook.

„Obiectivul este clar - prin instituirea unei blocade asupra porturilor ucrainene de la Marea Azov, Rusia speră să scoată Ucraina afară din teritoriul nostru - teritoriu care este al nostru în virtutea tuturor legilor internaţionale relevante", potrivit ministrului ucrainean.

Omelian a declarat că 18 nave aşteaptă intrarea în Marea Azov, patru la Berdiansk şi 14 la Mariupol. Există de asemenea o linie de nouă nave gata să părăsească Marea Azov şi opt alte vase care aşteaptă în porturi să plece.

Cerealele şi oţelul domină transporturile în porturile de la Marea Azov.

Rusia a sechestrat trei nave ale marinei ucrainene împreună cu echipajele lor duminică în apropierea Peninsulei Crimeea, pe care Moscova a anexat-o în 2014, pentru ceea ce a spus că a fost o intrare a lor ilegală în apele ruseşti - o acuzaţie respinsă puternic de Ucraina.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri