Putin: Decizia URSS de a ataca Ungaria şi Cehoslovacia în timpul Războiului Rece a fost o greşeală

Data publicării:
tanc rusesc la praga \968
Rusia a invadat Cehoslovacia în 1968, pentru a înnăbuși revoluția pro-democrație. Foto: Profimedia

Președintele rus Vladimir Putin a declarat marţi că decizia Uniunii Sovietice de a trimite tancuri în Ungaria şi Cehoslovacia pentru a zdrobi protestele în masă în timpul Războiului Rece a fost o greşeală.

„A fost o greşeală”, a admis Putin când a fost întrebat despre percepţia Rusiei ca putere colonială din cauza deciziei Moscovei de a trimite tancuri în Budapesta în 1956 şi în Praga în 1968.

„Nu este corect să faci ceva în politica externă care dăunează intereselor altor popoare”, a declarat Putin, potrivit Reuters, preluată de News.ro.

În februarie 2022, Rusia condusă de Vladimir Putin a invadat Ucraina, declanşând cel mai mare război terestru din Europa după cel de-al Doilea Război Mondial.

Putin a completat însă că Statele Unite fac aceleaşi greşeli ca şi Uniunea Sovietică. El a spus că Washingtonul nu are „prieteni, ci doar interese”.

Vladimir Putin se află marţi la Vladivostok, unde participă la reuniunea anuală a Forumului Economic Estic.

Revolta maghiarilor din 1956 a fost zdrobită de tancurile şi trupele sovietice. Cel puţin 2.600 de maghiari şi 600 de soldaţi sovietici au fost ucişi în lupte.

Primăvara de la Praga din 1968 s-a încheiat când forţele Pactului de la Varşovia conduse de sovietici, cu excepţia României, au invadat Republica Socialistă Cehoslovacă. 137 de cehi şi slovaci au murit ca urmare a invaziei, potrivit istoricilor cehi.

Editor : Bogdan Păcurar

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum ai putea lua pensie dacă faci muncă în gospodărie. Tipurile de activități pentru care primești bani
Digi FM
A rupt tăcerea după 40 de ani. Actrița Anna Széles, dezvăluiri despre divorțul de Florin Piersic: „Sufeream...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Britney Spears, decizie drastică după ce a fost arestată pentru conducere sub influenţa alcoolului...
Film Now
După trei divorțuri, Robin Wright și-a găsit marea dragoste într-un pub din Anglia. Motivul pentru care...
Adevarul
Castelul din Carpați, redescoperit pe un traseu spectaculos. Misterele cetății Colț, părăsită de secole la...
Newsweek
Știrea momentului pentru pensionari. S-au găsit 2.000.000.000€ pentru creșterea pensilor. Cum se împart banii?
Digi FM
Săptămâna Luminată 2026. Când se spală rufe. Ce alte tradiții sunt în fiecare zi
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii 10 ani (2027-2036). Calendar complet și diferențe...
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Dezvăluiri despre ultimele zile din viața actriței Catherine O'Hara. Fratele ei a rupt tăcerea: „Nu mai...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...