Putin și Trump au vorbit la telefon 50 de minute de ziua președintelui SUA. Care a fost subiectul conversației

Data publicării:
Donald Trump și Vladimir Putin.
Donald Trump și Vladimir Putin. Foto: Profimedia Images

Kremlinul a informat că preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a avut sâmbătă o conversaţie telefonică cu omologul său american, Donald Trump, în care l-a felicitat pe președintele american de ziua sa de naștere și au vorbit despre pericolul escaladării conflictului din Orientul Mijlociu în urma operaţiunii militare a Israelului împotriva Iranului.

Consilierul prezidenţial, Iuri Uşakov, a precizat că Putin a calificat situaţia drept "foarte alarmantă" şi a condamnat acţiunile Israelului împotriva Iranului.

"Vladimir Putin a condamnat operaţiunea militară israeliană şi a exprimat profunda sa îngrijorare cu privire la posibila escaladare a conflictului, care ar avea consecinţe imprevizibile pentru întreaga situaţie din Orientul Mijlociu", a comunicat presei Uşakov.

De asemenea, preşedintele rus l-a informat pe omologul său american despre conversaţiile telefonice pe care le-a avut vineri cu prim-ministrul israelian şi cu preşedintele iranian.

Discuţia telefonică dintre liderii Rusiei şi SUA a durat 50 de minute, a precizat el, adăugând că preşedintele Vladimir Putin a profitat de ocazie pentru a-l felicita pe Donald Trump cu ocazia zilei sale de naştere. În plus, şeful Kremlinului a reiterat disponibilitatea Rusiei de a media o soluţie a conflictului dintre Israel şi Iran. Conversaţia dintre lideri a fost "sinceră şi foarte utilă", a asigurat Uşakov.

Anterior, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a reiterat în conversaţia telefonică cu omologul său iranian, Abbas Araqchi, condamnarea rusă a atacurilor israeliene împotriva Republicii Islamice.

Putin a condamnat vineri atacul israelian împotriva conducerii militare a Iranului şi împotriva instalaţiilor sale nucleare în cadrul unei conversaţii telefonice cu liderul iranian, Masud Pezeshkian. Într-o altă discuţie, cu prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a pledat pentru "întoarcerea la procesul de negociere şi la soluţionarea tuturor problemelor legate de programul nuclear iranian exclusiv prin mijloace politico-diplomatice."

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Irina Tănase și unde lucrează în prezent. Fosta parteneră a lui Liviu Dragnea pare că s-a mutat...
Digi FM
Boris Becker, tandru cu soția cu 22 de ani mai tânără. Lilian, superbă în costum de baie, la mai puțin de un...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată viața lui Cheloo departe de București. S-a retras la Breaza de aproape 20 de ani: "N-aș vrea să mă...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Vin Diesel, fotografie rară cu fiica sa de 11 ani. Ce spune actorul despre rolul de tată: „Mă completează”
Adevarul
Orașul din România unde metrul pătrat de apartament a trecut de 3.000 de euro. Cât de mare este diferența...
Newsweek
Un pensionar obligă Casa de Pensii să îi recunoască 7 ani munciți în grupa a II-a. Ce bani în plus va primi?
Digi FM
Angelina Jolie și-a vândut casa din LA. Unde și-ar dori să trăiască și cine este vedeta care a cumpărat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cum s-a schimbat viața unei tinere după ce a ales să nu mai folosească telefonul zece zile: „Am simțit cum mă...
Digi Animal World
Cățelul tău mușcă atunci când vă jucați? Greșeala pe care o fac mulți stăpâni fără să-și dea seama
Film Now
Cum arată Sigourney Weaver în 2026 la 77 de ani. Azi este ziua ei
UTV
Bărbatul care a mers pe jos în jurul lumii s-a întors în țara natală. Călătoria sa a început în 1998