Putin va putea schimba conducerea companiilor din apărare care nu-și respectă contractele cu statul sub legea marțială

Data publicării:
Tula, Russia. 23rd Dec, 2022. Russian President Vladimir Putin, center, Tula Region governor Alexei Dyumin, left, and Alexei Visloguzov, general director of Shcheglovsky Val inspect Russian made weapon systems during a visit to the Instrument Design Burea
Putin a semnat un decret prin care va putea să suspende directorii și acționarii companiilor care nu-și respectă contractele cu statul în domeniul apărării. Foto: Profimedia Images

Vladimir Putin a semnat vineri un decret ce permite guvernului să suspende directorii și acționarii oricărei companii care nu-și respectă contractele cu statul în domeniul apărării, în condițiile legii marțiale, transmite Reuters.

Decretul va permite ministerului industriilor să numească un nou administrator extern care să preia conducerea unor astfel de companii.

Putin a spus în octombrie că introduce legea marțială în patru regiuni din Ucraina pe care Moscova le-a capturat parțial și le-a declarat ca fiind parte a teritoriului propriu, mișcare condamnată de majoritatea țărilor ca fiind ilegală.

După un an de război în Ucraina, el nu a extins legea marțială în Rusia, însă a plasat economia pe picior de război, fabricile din apărare funcționând non-stop în trei schimburi pentru a îndeplini nevoile sale militare.

Noul decret se va aplica companiilor care „își încalcă obligațiile dintr-un contract cu statul, inclusiv eșuând în a lua măsuri care să garanteze livrarea producțiilor”.

Întrebat anterior în cursul briefingului zilnic de presă dacă legea marțială ar putea fi introdusă în anumite regiuni ale Rusiei, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că acesta este prerogativul președintelui, însă nu a spus dacă Putin plănuiește o astfel de mișcare.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Florentin Pandele în 2026. Cât încasează soţul Gabrielei Firea anual din salariu și pensie
Digi FM
La un pas de tragedie pe un drum din Tulcea. Un copil a căzut dintr-o mașină aflată în mers și a ajuns în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum era, de fapt, Freddie Mercury în viața reală. Prietenii au rupt tăcerea după 34 de ani: „Nimeni nu l-a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
John Goodman, cu totul alt om la 25 de ani de la această poză. Transformarea spectaculoasă a actorului i-a...
Adevarul
Bolile cu transmitere sexuală s-au triplat în Europa. Cifrele raportate de România sunt considerate „absurde”
Newsweek
Casa de Pensii, anunț pentru pensionarii care iau miercuri pensia. „Am trimis banii”. La ce oră ajung pe card?
Digi FM
Refugiul ales de Alina Pușcău după ce cancerul s-a extins: „Nu pot să vorbesc”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în organismul tău dacă mănânci pâine albă în fiecare zi. Ce spun nutriționiștii despre acest...
Digi Animal World
O pisică misterioasă, vopsită în roșu, observată în Texas. Oficialii trag un semnal de alarmă: „Nu încercați...
Film Now
O actriță din Harry Potter, metodă surprinzătoare de a-și întreține cei patru copii: "Am câștigat mai mult...
UTV
Un nou bărbat în viața lui JO? Cine este tânărul alături de care artista a apărut îmbrățișată