„Putinismul a învins în SUA”. Dughin sugerează ca Trump să se retragă din Ucraina și să lase Rusia să lupte „contra globalismului”

Data actualizării: Data publicării:
Panel discussion "Crisis of the world order and Ukraine" as part of the forum "What kind of Ukraine do we need?" at the International Multimedia Press Center "Rossiya Segodnya".
Ideologul Alexandr Dughin e, de asemenea, cunoscut și drept „creierul lui Putin”. Foto: Profimedia Images

Alexandr Dughin, cunoscut și ca „ideologul lui Putin”, a declarat luni, în cadrul unui interviu acordat CNN, că „putinismul a învins în SUA”, odată cu alegerea lui Donald Trump în funcția de președinte al Statelor Unite și că „Rusia lui Putin” încetează a fi văzută în America drept un inamic, în condițiile în care există o apropiere ideologică între simpatizanții lui Trump și cei ai lui Putin.

„Trump, în opinia mea, e ceva foarte special. Nu e doar o figură carismatică, el reprezintă o ideologie, care schimbă balanța puterii în lume”, a spus Dughin, în cadrul intervenției sale la CNN.

Dughin a fost întrebat dacă recunoaște existența unei alinieri ideologice între „trumpism” și „putinsim” împotriva Europei, dar a evitat un răspuns direct. El a spus că Rusia și SUA au „multe puncte” în comun și că este „prea devreme” pentru a vorbi despre o alilanță Washington-Moscova împotriva Europei și a ceea ce Dughin consideră „globalismul” și ideologia „woke”.

„Rusia lui Putin, și Putin personal încetează să devină principalul inamic, răul principal. Cred că trumpiștii și simpatizanții lui Trump înțeleg mult mai bine ce înseamnă Rusia și ce înseamnă Putin”. Recent am descoperit că avem multe puncte în comun - America lui Trump și Rusia lui Putin”, a spus Dughin.

De asemenea, ideologul Dughin, apreciat de CNN drepte „creierul lui Putin” a sugerat ca Trump să ordone „retragerea” SUA din războiul ucrainean și să înceteze sprijinul acordat de Statele Unite Kievului în  conflictul declanșat de invazia Rusiei în Ucraina, în 24 februarie 2022.

„Dacă Trump ar retrage SUA din războiul din Ucraina, am putea să luptăm împotriva globalismului european și liberalismului în Ucraina”, a spus Alexandr Dughin. „Trump va descoperi că Putin nu are nimic împotriva SUA și că nu are rost să continue lupta”.

Dughin: Trump și Putin remodelează lumea într-o „nouă ordine mondială”

Alexandr Dughin, supranumit și „ideologul lui Putin”, a declarat luna trecută că Occidentul „nu mai există ca o entitate unită”, în condițiile în care Donald Trump și Vladimir Putin remodelează lumea într-o „nouă ordine mondială” bazată pe o „revoluție conservatoare”. Conform lui Dughin, Canada și Groenlanda ar putea cădea sub controlul Statelor Unite, în vreme ce părțile din Europa de Est ar putea ajunge din nou ale Rusiei. În aceste condiții, Europa trebuie ori să „ajungă mare”, ori să dispară.

Dughin consideră că în prezent în Occident se desfășoară „o veritabilă revoluție conservatoare”, în timp ce „Trump și aliații săi” au schimbat cu 180 de grade cursul orientării Occidentului colectiv.

„Mai mult, Occidentul colectiv ca entitate pur și simplu nu mai există”, a apreciat ideologul lui Putin, care a adăugat că „Vestul” e acum format din SUA, sau „Măreața Americă” și Europa, care e „încă liberală și globalistă”. În opinia ideologului Kremlinului, Europa „trebuie adusă în linie” cu modelul Trump.

Cu alte cuvinte, consideră Dughin, „Europa trebuie să fie ori mare, ori să înceteze să mai existe, în timp ce noi toți vom uita de ea”. „Ucraina este a noastră. Punct. Ucraina trebuie să ne aparțină nouă și nimănui altcuiva. Nici Europei și nici Americii”, a spus ideologul lui Putin, Alexandr Dughin. Pe lângă Ucraina, „Belarusul, țările Baltice și părți ale Europei de Est ar trebui în mod clar să ne aparțină, în noua hartă a redistribuirii globale. Nue nicio îndoială în privința asta”, a spus Dughin.

Editor : A.D. | M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce nu poate România să doboare toate dronele rusești care îi încalcă spațiul aerian. Ce sisteme de apărare...
Digi FM
Ploi abundente și furtuni în România. ANM a actualizat avertizările meteo
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Val de reacții după ce Bianca Censori a apărut într-o nouă ținută provocatoare. Topul nu i-a acoperit bustul...
Film Now
Toți au vorbit despre J.LO la premiera noului ei film. Detaliul care a declanșat zvonuri despre operații...
Adevarul
Avertismentul UDMR înaintea discuțiilor privind susținerea Guvernului Tomac: „A avut ieșiri agresive la...
Newsweek
Pensiile înghețate oficial, timp de 3 ani. Care pensionari iau, totuși, un sprijin de 538 lei pe lună. De ce?
Digi FM
Cum arată viața lui Susan Boyle în 2025, la 65 de ani. Artista a rupt tăcerea după zvonurile despre...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă cu creierul tău când stai pe telefon până târziu în noapte. Medicii avertizează asupra unui...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Quentin Tarantino atacă Hollywood-ul și dezvăluie singurul film care l-a impresionat în ultimii șase ani...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...