Raport ONU: Încă 71 de milioane de oameni din cele mai sărace ţări ale lumii se vor confrunta cu sărăcie extremă

Data actualizării: Data publicării:
un agent PAM oferă ajutor unei mame cu trei copii
Imagine cu o familie din Madagascar afectată de criza alimentară. Sursă foto: Tsiory Andriantsoarana/The UN's World Food Programme

Criza globală a costului vieţii împinge în sărăcie extremă încă 71 de milioane de oameni din cele mai sărace ţări ale lumii, atenţionează un nou raport publicat joi de Programul ONU pentru dezvoltare (PNUD), citat de Reuters.

Creşterea drastică a preţurilor la o serie de bunuri esenţiale înregistrată în acest an se resimte deja în unele părţi din Africa subsahariană, Balcani şi Asia, a relevat o analiză realizată în 159 de ţări în curs de dezvoltare, subliniază administratorul PNUD, Achim Steiner.

În acest context, PNUD cere măsuri adaptate, cum sunt ajutoare financiare directe pentru cei mai vulnerabili şi extinderea Iniţiativei de suspendare a serviciului datoriei (DSSI) lansată de ţările bogate pentru a le ajuta pe cele sărace în timpul pandemiei de COVID-19.

„Această criză a costului vieţii aruncă în sărăcie şi chiar foamete milioane de oameni, cu o viteză uluitoare, iar acest lucru sporeşte constant ameninţarea tulburărilor sociale”, a insistat Steiner.

„Estimăm că actuala criză a costului vieţii a împins probabil peste 51 de milioane de oameni în sărăcie extremă, la 1,90 dolari pe zi, şi alte 20 de milioane la 3,20 dolari pe zi”, totalul pe plan global ridicându-se la peste 1,7 miliarde de oameni, notează autorii raportului, citați de Agerpres.

Instituţii ca ONU, Banca Mondială şi FMI folosesc în analizele lor mai multe „praguri ale sărăciei”, unul pentru cele mai sărace ţări ale lumii, unde oamenii trăiesc cu 1,90 dolari pe zi sau mai puţin, altul de 3,20 dolari pentru economiile cu venituri medii inferioare şi unul de 5,50 dolari pentru ţările cu venituri medii superioare, menţionează Reuters.

Potrivit raportului, transferurile „ţintite” de lichidităţi de către guverne sunt mai „echitabile şi eficiente” decât subvenţionarea energiei sau alimentelor, de care tind să beneficieze păturile mai bogate ale societăţii.

„Pe termen lung, acestea generează inegalitate, exacerbează şi mai mult criza climatică şi nu atenuează impactul imediat”, a atras atenţia directorul pentru politici strategice al PNUD, George Gray Molina.

Citește și: "Furtuna perfectă" de crize pune în pericol specia umană. Într-o lume conflictuală, pacea este tot mai amenințată (The Guardian)

Editor : Marco Badea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce trăiește Nicolae Văcăroiu la 82 de ani. Cum arată acum şi ce pensie are fostul premier
Digi FM
Scandalul de la ANM ia amploare. Diana Buzoianu explică de ce nu poate fi demisă directoarea Elena Mateescu...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
De ce s-a despărțit Cheloo de prima soție. Daniela Niculescu rupe tăcerea despre mariajul lor: „A plâns”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sylvester Stallone, dezvăluiri despre conflictul de 20 de ani cu Arnold Schwarzenegger: „A fost ca o luptă pe...
Adevarul
„Timpul este inamicul nostru”. Avertisment despre apărarea României și ritmul lent al înzestrării
Newsweek
Pensiile speciale de 3.000€ ale primarilor. O comisie condusă de senatorul AUR Chelaru refuză să le elimine
Digi FM
Elena Ceaușescu ar fi luat o decizie drastică în privința Nadiei Comăneci, din cauza relației cu Nicu. De ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Vietatea care sfidează moartea. Își poate "reseta" viața de nenumărate ori: "Oricât ai încerca, pur și simplu...
Digi Animal World
O furnică minusculă provoacă îngrijorare în 22 de state. Pentru unii oameni, înțepătura sa poate fi mortală
Film Now
Uma Thurman, în rochie-sacou și pantofi cu toc pe covorul roșu. A făcut furori la premiera noului sezon...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro