Răsturnare de situație în Islanda. Renumărarea voturilor arată că noul parlament de la Reykjavik nu va avea o majoritate feminină

Data actualizării: Data publicării:
Imagine sugestivă din 25 septembrie 2021 cu afișe electorale dintr-o stație de autobuz din capitala Islandei, Reykjavik.
Imagine sugestivă din 25 septembrie 2021 cu afișe electorale dintr-o stație de autobuz din capitala Islandei, Reykjavik. Sursă foto: Profimedia Images

Islanda a crezut pentru scurt timp că a făcut istorie prin alegerea primului parlament cu o majoritate feminină din Europa. Însă, după renumărarea voturilor, rezultatul a arătat că acest obiectiv a fost ratat, notează BBC News.

Aproximativ 30 din cele 63 de locuri ale parlamentului din Reykjavik, adică un total de 47,6%, au fost câștigate de femei. Rezultatele inițiale sugerau că în noul parlament au intrat 33 de femei, adică un procent de 52%.

Un prag de neatins

Nicio țară europeană nu a trecut până acum de pragul de 50% în ceea ce privește femeile într-un legislativ, Suedia fiind în prezent cel mai aproape de a-l atinge, cu un total de 47% de femei parlamentare, conform datelor organizației internaționale Uniunea Interparlamentară.

Rezultatele oficiale de după renumărarea voturilor arată că bărbații dețin în continuare majoritatea locurilor în Althingi, denumirea populară a parlamentului Islandei. 

Spre deosebire de alte țări, Islanda nu are înscris în legislație vreun amendament care să impună cote privind reprezentarea femeilor în parlament. Cu toate acestea, mai multe partide au instaurat însă de bună voie un număr minim de candidate.

Mirajul victoriei 

Inițial, aparenta majoritate feminină din parlamentul islandez a fost descrisă ca o realizare de referință.

Președintele Islandei, Gudni Johannesson, chiar a declarat înainte de renumărarea voturilor, că  într-o lumină istorică și internațională, cea mai semnificativă știre a zilei este că femeile sunt acum pentru prima dată majoritare în parlamentul islandez și primele din Europa care realizează acest lucru.

Islanda este lider în privința egalității de gen 

Islanda este considerată de mult timp un lider în materie de egalitate de gen. Într-un raport al Forumului Economic Mondial publicat în luna martie a acestui an, micuța națiune insulară  nord-atlantică de 370.000 de locuitori a fost numită drept cea mai egală națiune din lume pentru al 12-lea an consecutiv. 

De altfel, Islanda oferă același concediu parental atât bărbaților, cât și femeilor, iar prima sa lege privind remunerarea egală pentru bărbați și femei datează încă din 1961. De asemenea, în 1980 a devenit prima țară din lume care a ales un președinte femeie.

Cele cinci țări în care femeile ocupă cel puțin jumătate din locurile legislativului

Doar cinci țări au în prezent parlamente în care femeile ocupă cel puțin jumătate din locuri. Rwanda este lider în acest clasament, femeile constituind 61,3% din membrii camerei sale inferioare.

Acesta este urmată de Cuba, care are un total de 53,4% de femei parlamentare și Nicaragua, care are un total de 50,6%. Pe locurile patru și cinci se clasează Mexic și Emiratele Arabe Unite, cu un procent de 50%. 

De cealaltă parte, femeile reprezintă doar 34,2% din membrii Camerei Comunelor din Marea Britanie și doar 27,6% din membrii Camerei Reprezentanților din SUA.

Între timp, la alegerile de duminică, guvernul de coaliție stânga-dreapta, condus de premierul Katrin Jakobsdottir, și-a mărit majoritatea parlamentară. 

Cu toate acestea, partidul ei, Mișcarea Verde de Stânga, a pierdut trei mandate în parlament şi a trecut în spatele celor două partide de dreapta alături de care guvernează. Partenerii de dreapta au câștigat cinci locuri în noul parlament, punând la îndoială viitorul politic în fruntea guvernului pentru Jakobsdottir. 

Sondajele de opinie au prezis că coaliția nu va ajunge la majoritate, dar o creștere a sprijinului pentru Partidul Progresist de centru-dreapta, care a câștigat încă cinci locuri față de scrutinul din ​​2017, a împins numărul de locuri ale coaliției la un total de 37.

Actualul guvern, care este format din Mișcarea Verde de Stânga, Partidul Conservator pentru Independență și Partidul Progresist de centru-dreapta, a declarat înainte de alegeri că va negocia continuarea cooperării dacă va obține majoritatea în noul Parlament. 

Editor : Marco Badea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri