Răsturnare de situație. Ungaria nu recunoaște votul din Parlamentul European

Data actualizării: Data publicării:
orban

Guvernul Ungariei a anunţat că votul din Parlamentul European, care sancţionează derapajele ţări de la statul de drept, nu este valabil. Iar decizia de demarare a procedurilor care ar urma să ducă la interzicerea dreptului de vot în Uniunea Europeană va fi contestată în justiţie.

Citiţi şi: De ce îl detronează baronii pe Dragnea

Deputaţii au stat la coadă ca să-i strângă mâna şi să facă selfie cu premierul ungar. Dar succesul premierului nu s-a oprit aici. Miercuri, pagina de socializare a lui Viktor Orban a fost inundată de comentarii de susţinere. Nenumărate comentarii din străinătate au fost postate pe pagina lui, de germani, polonezi şi italieni. Cineva a scris: Domnule Orban, dumneavoastră sunteţi adevăratul politician european”, a relatat postul de televiziune Tenyek.

Executivul de la Budapesta strânge rândurile în jurul premierului şi anunţă că votul de miercuri nu este valid, din cauza unor vicii de procedură.

Gergely Gulyas, șeful de cabinet al lui Orban: Guvernul ungar consideră că Parlamentul European, pe baza majorităţii prevăzute în Acordul de la Lisabona, nu a adoptat raportul Sargentini. De aceea, până la clarificarea acestei chestiuni juridice, nu poate avea alte repercusiuni.

Următorul pas pentru Ungaria este atacarea votului din Parlamentul European în justiţie.

Balazs Barabas, jurnalist Digi24: Guvernul ungar a avut o şedinţă în care a analizat votarea din Parlamentul Europei asupra raportului Sargentini. Guvernul ungar va analiza, luni, măsurile pe care le va lua în acest caz şi e probabil să se adreseze Curţii Europene de Justiţie. Polonia şi Cehia şi-au anunţat imediat susţinerea pentru Ungaria, în urma votului de miercuri din Parlamentul

European. Anul trecut, în decembrie, Comisia Europeană de această dată, a decis, printr-o măsură unică în istoria UE, activarea articolului 7, la adresa Poloniei.

Citiți:  Eurodeputata care l-a învins pe Viktor Orban în PE: Românii care au ieșit în stradă sunt foarte curajoși

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce înseamnă grupa II de muncă? Ce se ia în considerare la pensie
Digi FM
O legendă a sportului a mințit că are cancer și a obținut sute de mii de euro. Cum a folosit un cablu de...
Pro FM
Selena Gomez, în lacrimi după nunta cu Benny Blanco: „M-am căsătorit și apoi plângeam, convinsă că o să mor...
Film Now
Pamela Anderson, declarații explozive despre Sylvester Stallone: ”Mi-a oferit un apartament și o mașină ca să...
Adevarul
Casă bătrânească renovată total cu doar 1.000 de dolari. „Nu este atât de veche, datează din anii 70”
Newsweek
900 parlamentari au 6.200 lei pensie specială. Au contribuit doar pentru 2.700 lei. Văduvele de război iau 800
Digi FM
În decembrie colorați ouăle de Paști". Valentina Pelinel și Cristi Borcea au împodobit deja bradul de Crăciun
Digi World
Secretul pentru o omletă perfectă, dezvăluit de un chef cu stea Michelin: „Trei ouă, nu patru și niciodată...
Digi Animal World
Și-au lăsat câinii la un hotel în ziua nunții, dar când s-au întors acasă au avut parte de o surpriză. Ce...
Film Now
Sunt prietene de 25 de ani. Reese Witherspoon a „plâns” din cauza nedreptăților la care a fost supusă...
UTV
O mănăstire veche de 400 de ani a fost vândută la prețul unei pizza. Noul proprietar vrea să o transforme...