Reacția Chinei după ce țări europene au amenințat că vor impune noi sancțiuni Iranului

Data actualizării: Data publicării:
New spokesperson in the Chinese Foreign Office
Lin Jian, purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe chinez. Foto: Profimedia Images

China a declarat, vineri, că se opune noilor sancţiuni pe care trioul european Germania, Franţa şi Regatul Unit ameninţă să le reimpună Iranului dacă nu se găseşte o soluţie diplomatică la programul său nuclear până la sfârşitul lunii august, relatează AFP, potrivit Agerpres. 

China se opune sancţiunilor şi „consideră ca acestea nu ajută părţile să construiască un climat de încredere şi să elimine divergenţele, şi nu sunt propice eforturilor diplomatice pentru o reluare rapidă a discuţiilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Lin Jian, într-un comunicat.

Iranul a declarat joi că lucrează cu China şi Rusia pentru a preveni restabilirea sancţiunilor europene, care au fost relaxate după un acord din 2015 în schimbul unor restricţii asupra programului nuclear al Iranului.

Conform acordului, care expiră în octombrie, orice parte semnatară poate reimpune sancţiunile.

Miercuri, miniştrii de externe din grupul E3 - Regatul Unit, Franţa şi Germania - au ameninţat că vor face acest lucru într-o scrisoare comună adresata secretarului general al ONU, Antonio Guterres, şi Consiliului de Securitate.

În scrisoare, miniştrii celor trei ţări au afirmat că sunt „gata să declanşeze mecanismul” de reimpunere a tuturor sancţiunilor internaţionale împotriva Teheranului.

„Vom încerca să prevenim acest lucru”, a declarat joi, la televiziunea de stat, ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi.

„Dacă acest lucru nu funcţionează şi îl vor implementa, avem instrumentele necesare pentru a răspunde. Vom discuta acest lucru la momentul potrivit”, a spus el.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Și-a dat demisia după 25 de ani de muncă pentru a călători alături de tatăl său. Zece zile mai târziu, lumea...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
14 ani de căsnicie, doi copii și o siluetă perfectă. Elena Gheorghe impresionează în costum de baie, în prag...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Colega lui Michelle Trachtenberg, detalii despre ultimii ani din viața actriței: „Cred că a ajuns să consume...
Adevarul
Fosta șefă Poliției Maramureș, implicată într-un accident, după ce a pătruns pe contrasens. Chestorul în...
Newsweek
Greșeala unui pensionar, taxată de Casa de Pensii. De ce nu i-a luat în considerare 25 ani de Grupa a II-a?
Digi FM
Răsturnare de situație pentru judecătoarea celebră pentru propoziția ”m-a sunat Lia”. Ce va face la 5 luni...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dick Van Dyke are 100 de ani și spune că acesta este secretul longevității sale. Studiile îi dau dreptate
Digi Animal World
Unii câini pot deveni „dependenți” de jucăriile lor. Ce au descoperit cercetătorii
Film Now
A murit Brenda Fricker, „doamna cu porumbei” din „Singur acasă 2”. Mesajul sfâșietor al agentului ei: „Nu va...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...