Reacția furioasă a Kremlinului: Aderarea Ucrainei la NATO ar reprezenta o ameninţare „inacceptabilă” la adresa Rusiei

Data publicării:
Dmitri Peskov
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Foto: Profimedia

Kremlinul a avertizat marţi că aderarea Ucrainei la NATO ar reprezenta o ameninţare „inacceptabilă” pentru Rusia, în timp ce Kievul face presiuni asupra aliaţilor săi occidentali pentru a primi invitaţia să adere la alianţă, ca o garanţie care să-i permită începerea unor eventuale negocieri de pace cu Moscova.

„O astfel de potenţială decizie este inacceptabilă pentru noi, pentru că ar fi un eveniment ameninţător pentru noi”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-un briefing de presă.

„Singura garanţie reală” de securitate pentru Ucraina este apartenenţa „deplină” la NATO, au insistat diplomaţii ucraineni, în timp ce miniştrii de externe ai NATO se reunesc marţi la Bruxelles, iar Kievul a făcut presiuni pentru a primi o invitaţie de aderare la alianţă ca o garanţie care să întărească poziţia Ucrainei înainte de încheierea unui eventual acord de pace cu Moscova.

„Suntem convinşi că singura garanţie reală de securitate pentru Ucraina, precum şi ca factor de descurajare împotriva oricărei alte agresiuni ruse împotriva Ucrainei şi a altor state, este apartenenţa deplină a Ucrainei la NATO”, a afirmat diplomaţia ucraineană într-un comunicat.

În replică, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a declarat că securitatea unei ţări nu poate fi asigurată în detrimentul securităţii altei ţări şi a reamintit că acesta este unul dintre argumentele aduse de Moscova pentru lansarea invaziei în Ucraina. „Deci, potenţial, o astfel de decizie este desigur inacceptabilă pentru noi, deoarece este un eveniment ameninţător pentru noi. Şi nu elimină cauza principală a ceea ce se întâmplă acum, cauza principală a circumstanţelor care ne-au forţat să optăm pentru o operaţiune militară specială”, a subliniat Peskov, citat de TASS.

El a repetat că „operaţiunea militară specială” va continua până când toate obiectivele pe care Rusia şi le-a propus vor fi îndeplinite.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Plată pierderi pentru coloana de pe casa scării. Ce spune legea?
Digi FM
O legendă a sportului a mințit că are cancer și a obținut sute de mii de euro. Cum a folosit un cablu de...
Pro FM
Cher compară cariera ei de zeci de ani cu o mașinuță electrică: „Dacă loveam un zid, dădeam în spate și...
Film Now
Pamela Anderson, declarații explozive despre Sylvester Stallone: ”Mi-a oferit un apartament și o mașină ca să...
Adevarul
Anii în care românii au trăit iluzia libertății și a democrației. Cum a fost salvat comunismul după Revoluție
Newsweek
Care pensionari primesc între 440 și 627 lei în plus la pensie? Ce au muncit, câți ani și în ce sectoare?
Digi FM
Jane Fonda, șic și cool la 87 de ani, în costum roșu și tricou cu mesaj. A elogiat-o pe colega ei, Jamie Lee...
Digi World
Secretul pentru o omletă perfectă, dezvăluit de un chef cu stea Michelin: „Trei ouă, nu patru și niciodată...
Digi Animal World
Și-au lăsat câinii la un hotel în ziua nunții, dar când s-au întors acasă au avut parte de o surpriză. Ce...
Film Now
Brad Pitt are o listă „neagră” a starurilor cu care nu va mai lucra niciodată. Cine sunt însă actrițele lui...
UTV
O mănăstire veche de 400 de ani a fost vândută la prețul unei pizza. Noul proprietar vrea să o transforme...