Reacția ministrului panamez de externe după ce Trump a declarat că nu exclude folosirea forței pentru a prelua Canalul Panama

Data publicării:
Gas tanker ship moving into Miraflores Locks on Panama Canal
Canalul Panama a fost construit de SUA, care l-au inaugurat în 1914 şi l-au administrat până la transferul deplin către statul panamez, pe 31 decembrie 1999. Sursa foto: Profimedia Images

Canalul Panama „face parte din lupta Panama pentru suveranitatea sa deplină şi este o cucerire ireversibilă", a declarat marţi ministrul panamez de externe, Javier Martinez-Acha, după ce preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a declarat că nu exclude recurgerea la utilizarea forţei militare pentru a recâştiga controlul asupra acestei căi navigabile.

„Reiterez ceea ce a spus deja preşedintele Jose Raul Mulino: suveranitatea canalului nostru nu este negociabilă, face parte din istoria noastră de luptă şi este o cucerire ireversibilă", a afirmat Javier Martinez-Acha într-o declaraţie de presă, informează miercuri EFE, potrivit Agerpres. 

El a adăugat că atunci „când preşedintele ales va prelua funcţia", pe 20 ianuarie, „relaţia dintre Statele Unite şi Panama va fi gestionată prin canalele formale, obişnuite şi corespunzătoare".

Marţi, într-o conferinţă de presă, întrebat dacă exclude folosirea „coerciţiei militare sau economice" pentru a-şi atinge obiectivul de a recâştiga controlul asupra Canalului Panama şi a insulei Groenlanda (Danemarca), Donald Trump a răspuns „nu, nu vă pot asigura că voi exclude vreuna din aceste două opţiuni".

Pe 20 decembrie, Panama a marcat 35 de ani de la invazia americană pentru a-l captura pe dictatorul Manuel Antonio Noriega sub acuzaţia de trafic de droguri, invazie care a provocat între 500 şi 4.000 de morţi. Panama şi-a desfiinţat armata după această incursiune.

Marţi, Trump a acuzat din nou ţara din America Centrală că impune taxe de trecere excesive navelor americane şi a insistat că Beijingul controlează canalul, acuzaţii pe care guvernul panamez le-a respins deja.

„Taxele nu se fac după capriciile preşedinţilor şi administratorului" canalului, ele sunt stabilite printr-un „proces public şi deschis" la care participă clienţii şi alţi actori, a declarat preşedintele panamez Jose Raul Mulino pe 26 decembrie. Întrebat dacă va fi redus cuantumul taxelor din cauza plângerilor lui Donald Trump, şeful statului a dat un răspuns negativ.

Ministrul panamez de externe a repetat marţi ceea ce preşedintele Mulino afirmase deja, şi anume că „singurele mâini care controlează canalul sunt panameze şi va continua să fie aşa", negând încă o dată afirmaţia lui Trump că Beijingul controlează ruta ce leagă oceanele Atlantic şi Pacific.

Canalul Panama a fost construit de SUA, care l-au inaugurat în 1914 şi l-au administrat până la transferul deplin către statul panamez, pe 31 decembrie 1999, aşa cum a fost stabilit în Tratatele Torrijos-Carter, semnate pe 7 septembrie 1977 la Washington de către liderul panamez Omar Torrijos (1929-1981) şi preşedintele american Jimmy Carter (1924-2024).

Există, de asemenea, tratate referitoare la neutralitatea permanentă şi la exploatarea sa, semnate de cele două ţări în 1977, cu caracter „obligatoriu", care pun capăt tratatului Hay-Bunau Varilla din 1903 ce acorda SUA drepturi de perpetuitate privind construirea şi folosirea canalului iniţiat de francezi, după cum a explicat pentru EFE Aristides Royo, fost preşedinte panamez (1978-1982) şi fost negociator al Tratatelor Torrijos-Carter.

„Canalul nostru are misiunea de a servi omenirea şi comerţul acesteia. Aceasta este una din marile valori pe care panamezii le oferă lumii, livrând o garanţie comunităţii internaţionale de a nu participa şi de a nu fi parte activă în niciun conflict", a declarat marţi ministrul panamez de externe.

SUA sunt principalul utilizator al Canalului Panama, prin care trece aproximativ 3% din comerţul mondial, urmate la o distanţă apreciabilă de China. SUA sunt, de asemenea, principalul partener comercial şi politic al acestei ţări din America Centrală.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Are sau nu dreptul angajatorul să te concedieze după ce revii din concediul de creștere copil. Ce spune legea
Digi FM
Suferință în fiecare cuvânt. Nidia Moculescu, mesaj sfâșietor după moartea tatălui ei: "Sunt o fiică ruptă...
Pro FM
"Drogurile mi-au distrus viața". Paris Jackson are de la 20 de ani o gaură în nas din cauza substanțelor...
Film Now
„Predator: Badlands” stabileşte un record al francizei. Ce încasări a avut la debutul în box office-ul...
Adevarul
Un pilot fără calificare a zburat luni de zile cu pasageri prin Europa după ce și-a falsificat certificatele
Newsweek
84 de pensionari au cerut azi dreptate judecătorilor CCR care au pensii speciale de 10.000€. Ce li s-a răspuns
Digi FM
Ce spunea Horia Moculescu despre moarte. Compozitorul suferea de BPOC și era conștient de riscurile bolii...
Digi World
De ce ar trebui să deschizi geamurile casei în fiecare zi, chiar și iarna. 7 motive pentru care să-ți...
Digi Animal World
„Albina Lucifer”, noua descoperire din Australia. E neagră și are coarne ca „diavolul”
Film Now
Actorii din „Now You See Me”, impresionați să lucreze cu Morgan Freeman: „E o adevărată legendă!” Cum se...
UTV
Lavinia Pîrva s-a înscris la facultate la 40 de ani. Soția lui Ștefan Bănică Jr. face o schimbare neașteptată...