Reacția NATO după anunțul lui Macron privind descurajarea nucleară a Franței

Data publicării:
Emmanuel Macron
Foto: Profimedia

Alianţa Nord-Atlantică „salută” evoluţiile din capacitatea de descurajare nucleară a Franţei anunţate de preşedintele Emmanuel Macron şi aşteaptă cu nerăbdare o cooperare mai strânsă cu Parisul pe această temă, a declarat marţi un oficial NATO.

„Descurajarea nucleară a Franţei contribuie deja la securitatea Alianţei. Salutăm iniţiativa preşedintelui Macron de a consolida în continuare descurajarea”, a declarat oficialul NATO, sub condiţia anonimatului, pentru AFP, potrivit Agerpres.

„Salutăm oportunitatea de a extinde consultările cu Franţa pe teme nucleare pentru a asigura o abordare coerentă şi coordonată”, a subliniat el.

O „descurajare avansată”, care implică opt ţări europene, dar „fără nicio partajare a deciziei finale”: Emmanuel Macron a propus luni o cooperare nucleară fără precedent pentru apărarea Europei, cu Germania ca „partener cheie”, însoţită de o dezvoltare a arsenalului francez, insistând în acelaşi timp că Franţa va rămâne suverană în utilizarea forţei.

„Partenerii noştri sunt pregătiţi”, a insistat el, menţionând opt ţări europene: Regatul Unit, Germania, Polonia, Ţările de Jos, Belgia, Grecia, Suedia şi Danemarca. Toate aceste ţări sunt membre ale NATO.

„Germania va fi un partener cheie în acest efort”, a subliniat Emmanuel Macron. Cele două ţări au anunţat ulterior înfiinţarea unui „grup director nuclear” comun.

„Este important ca Europa să continue să îşi intensifice eforturile pentru a-şi consolida rolul în asigurarea unei posturi robuste de descurajare şi apărare a NATO”, a adăugat oficialul Alianţei.

Franţa a decis să nu se alăture Grupului de Planificare Nucleară al Alianţei, creat în 1966, dar descurajarea sa nucleară este considerată complementară celei a NATO.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Adrian Veștea. Premierul desemnat a urmat cursurile unei universități care a fost desființată
Digi FM
Pericol ascuns în transportul public. Ce trebuie să faci după fiecare călătorie pentru a evita ploșnițele
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Sorin Brotnei spune de ce s-a destrămat trupa Akcent. Totul a plecat de la bani: “El lua mai mult și voia și...
Film Now
A rupt tăcerea după 50 de ani. Jodie Foster, despre momentul decisiv din viața ei: „Totul s-a schimbat...
Adevarul
Micile obiceiuri care îți pot aduce mii de euro în plus la pensie. Ce fac diferit oamenii care reușesc să...
Newsweek
Schimbare importantă la pensie de la 1 iulie. Cine va primi bani în plus și despre ce sume e vorba? 3 exemple
Digi FM
Mihai Bendeac, atac dur la adresa lui Gigi Becali. Ce l-a revoltat după inaugurarea bisericii din Pipera
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Unul dintre cele mai mari mistere de la Stonehenge ar putea fi rezolvat. Cum a ajuns uriașa Piatră a...
Digi Animal World
De ce dorm câinii atât de mult? Un medic veterinar explică adevăratul motiv și semnele care ar trebui să te...
Film Now
Tom Cruise și Elsina Khayrova, mai tânără decât el cu 25 de ani, din nou împreună? Apariția care a stârnit...
UTV
Zendaya și Tom Holland au întors toate privirile la Madrid. Cei doi au dat startul turneului pentru...