Reacția Rusiei după ce o țară baltică și-a anunțat intenția de a găzdui arme nucleare

Data publicării:
bombardierul strategic rusesc Tupolev 160
Bombardierul strategic rusesc Tu-160 „Lebăda Albă” poate transporta rachete nucleare Foto: Guliver/GettyImages

Dorinţa statelor baltice, în special a Lituaniei, de a desfăşura arme nucleare pe teritoriul lor nu va spori securitatea în regiune, ci mai degrabă va obliga Rusia să ia măsuri pentru a-şi garanta propria securitate, a avertizat miercuri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

„Contrar a ceea ce aşteaptă aceste ţări care iau aceste decizii, acest lucru nu le va creşte securitatea. Dimpotrivă, va creşte considerabil pericolul pentru ele, deoarece vor fi luate măsuri de represalii împotriva lor, astfel încât să ne putem garanta interesele”, a declarat Dmitri Peskov în conferinţa sa de presă telefonică zilnică, potrivit EFE, preluată de Agerpres.

Preşedintele lituanian Gitanas Nauseda a propus săptămâna trecută eliminarea interdicţiei constituţionale privind desfăşurarea de arme nucleare pe teritoriul naţional, astfel încât ţara baltică, care se învecinează cu Belarusul şi exclava rusească Kaliningrad, să poată contribui la descurajarea nucleară.

Peskov a amintit că „Finlanda a luat o decizie similară” anterior.

„Se pare că statele baltice se vor alătura cursei pentru a lua aceeaşi măsură”, a remarcat el.

Pentru a instala arme nucleare în Lituania, autorităţile ţării vor trebui să modifice Constituţia, care în prezent interzice amplasarea armelor de distrugere în masă şi a bazelor militare străine pe teritoriul lituanian.

Constituţia lituaniană prevede ca propunerea să fie aprobată de două ori de cel puţin 94 dintre cei 141 de membri ai Parlamentului, cu un interval minim de trei luni între cele două voturi.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Cum a ajuns Messi să se pozeze cu bebelușul Lamine Yamal în 2007. Cei doi se înfruntă acum în finala CM 2026
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bănică se mândrește cu felul în care arată în costum de baie la 48 de ani: "Nu încerc să păcălesc...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sacrificiul pe care Matt Damon nu îl va mai face niciodată pentru un rol: „Nu este ceva ce voi repeta”
Adevarul
Cazul care a divizat Italia: bijutier condamnat „pe viață” pentru că a împușcat doi tâlhari după un jaf. Apel...
Newsweek
Creștere explozivă a dosarelor de pensie ajunse la CCR. Formula de calcul ar putea fi schimbată. CASS, anulat!
Digi FM
"Glezna mea este încă ruptă". Lindsey Vonn continuă cea mai dificilă cursă din viața ei, la cinci luni după...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dick Van Dyke are 100 de ani și spune că acesta este secretul longevității sale. Studiile îi dau dreptate
Digi Animal World
Momentul când un bărbat de 65 de ani este atacat de un bizon: „Era chiar deasupra mea”. Imaginile sunt greu...
Film Now
„Dumnezeule, făceam asta când eram niște copii”. Charlize Theron, cuvinte dulci despre unul dintre actorii ei...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...