Reacția ironică a SUA după ce Medvedev a amenințat cu „distrugerea completă” a guvernului ucrainean

Data actualizării: Data publicării:
Dmitri Medvedev. foto: Profimedia Images
Dmitri Medvedev. foto: Profimedia Images

Senatorul american Lindsey Graham a spus, marți, despre afirmaţia fostului preşedintele rus Dmitri Medvedev, potrivit căreia Rusia caută doar o „victorie rapidă” şi „distrugerea completă” a guvernului ucrainean, că a fost un „moment rar de onestitate”, scrie publicaţia The Kyiv Independent, potrivit Agerpres. 

„Apreciez că aţi arătat clar lumii că (preşedintele rus Vladimir) Putin şi Rusia nu sunt nici pe departe interesaţi de pace”, a declarat Graham, un senator republican care susţine un proiect de lege privind impunerea de noi sancţiuni majore împotriva Rusiei.

Graham a reacţionat astfel la postarea din aceeaşi zi de pe Telegram a lui Medvedev, în care vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei recunoştea că „negocierile de la Istanbul nu sunt menite să ajungă la un compromis de pace bazat pe condiţiile nerealiste ale cuiva”.

Rusia şi Ucraina au desfăşurat a doua rundă de discuţii de pace luni, în cursul căreia Rusia a respins din nou o încetare a focului pe termen lung şi a prezentat în schimb Kievului un memorandum cu o listă de cerinţe maximaliste, printre care recunoaşterea oficială a anexării a patru regiuni ucrainene de către Rusia în septembrie 2022 (Lugansk, Doneţk, Herson şi Zaporojie), pe care Moscova nu le ocupă nici acum integral şi de unde cere Kievului să-şi retragă trupele, interdicţia ca Ucraina să adere vreodată la NATO, limite privind armata şi alte condiţii.

Obiectivul real al Moscovei în cadrul discuţiilor este o „victorie rapidă şi distrugerea completă” a guvernului ucrainean, a declarat Medvedev în postarea sa de luni seara. El a catalogat autorităţile ucrainene drept un „regim neo-nazist”, făcând referire la discursurile false ale Rusiei despre guvernul condus de nazişti la Kiev, poziţii care au fost folosite ca pretext pentru agresiunea rusă, notează publicaţia citată.

„Acesta este sensul memorandumului rusesc publicat luni”, a spus Medvedev, considerat cândva un reformator liberal, devenit unul dintre cele vocale voci pro-război şi anti-Occident de la începutul invaziei ruse în Ucraina.

Ucraina cere sancțiuni mai dure împotriva Rusiei

Ucraina a acuzat în repetate rânduri Rusia că tergiversează intenţionat negocierile pentru a permite forţelor sale să cucerească mai mult teritoriu în acest timp.

„Armata noastră avansează activ şi va continua să avanseze. Tot ceea ce ar trebui să explodeze va exploda, iar toţi cei care ar trebui exterminaţi vor dispărea”, a declarat Medvedev în postarea sa pe Telegram, care survine după ce Ucraina a atacat patru aerodromuri în interiorul Rusiei şi a distrus zeci de bombardiere strategice.

La fel ca prima rundă de discuţii din 16 mai, negocierile de luni s-au încheiat fără niciun progres tangibil către un armistiţiu pe termen lung sau un acord de pace. În schimb, cele două părţi au convenit asupra unui nou schimb de prizonieri, care ar putea implica până la 1.200 de prizonieri de fiecare parte.

Moscova a propus, de asemenea, un armistiţiu de trei zile pentru a colecta corpurile soldaţilor căzuţi în lupte.

Volodimir Zelenski făcuse anterior apel către preşedintele american Donald Trump să adopte sancţiuni mai dure împotriva Rusiei în cazul în care discuţiile de la Istanbul nu vor înregistra progrese.

Un proiect de lege bipartizan propus de senatorul Lindsey Graham, despre care a spus că „va începe să avanseze” săptămâna aceasta, ar impune tarife de 500% ţărilor care cumpără petrol, gaze, uraniu şi alte produse din Rusia.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Petre Roman la 80 de ani și ce pensie încasează lunar. Ipostaza rară în care a fost surprins fostul...
Digi FM
Sutien de peste 1.000 de lei, parfumuri de lux și ghivece de mii de lei, cumpărate din banii ANM...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Delia, despre schimbările pe care vrea să le facă la 44 de ani: „Nu ai cum să trăiești așa. E prea mult!”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
A păstrat 16 luni secretul că a rămas văduv. Soția unui star din Anatomia lui Grey s-a prăbușit brusc și a...
Adevarul
Caz extrem de infestare cu ploșnițe. „Cel mai grav caz din cariera mea”, spune un specialist cu 38 de ani de...
Newsweek
Este justificat impozitul pe venit la pensie? Avocat: Pensia contributivă ar trebui tratată ca drept câștigat
Digi FM
A lăsat viața din Marea Britanie pentru un trai confortabil în Thailanda. Cât cheltuie săptămânal pe mâncare...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
A dat 150.000 $ pentru ca fiul său să fie mai înalt. Operația extremă i-a adăugat aproape 8 cm: "Acum sunt...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Povestea inedită din spatele transformării lui Sebastian Stan pentru “Fjord”. Un fan a fost “cobaiul” lui...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”