Reguli mai stricte pentru foştii europarlamentari. Liderii grupurilor din Parlamentul European au aprobat reformele în materie de lobby

Data publicării:
Qatargate: Pier Antonio Panzeri Ready To Collaborate With Belgian Justice
Clădirea Parlamentului Europen din Bruxelles. Foto: Profimedia Images

Liderii grupurilor din Parlamentul European au aprobat noi reforme în urma scandalului major de corupţie din legislativul UE, a anunţat miercuri preşedinta acestui for, Roberta Metsola, transmite dpa.

Pentru a reface încrederea publică în instituţia UE aflată în dificultate, Metsola a propus un număr de măsuri vizând creşterea transparenţei şi descurajarea influenţării membrilor PE.

Măsurile intervin după ce fosta vicepreşedintă a PE, Eva Kaili, a fost demisă în urma arestării sale, împreună cu alte trei persoane, sub acuzaţia de corupţie, spălare de bani şi legături cu crima organizată, scrie Agerpres.

Citește și: O nouă demisie în Parlamentul European, în urma scandalului Qatargate

Am promis acţiune rapidă şi decisivă ca răspuns la pierderea de încredere. Aceste reforme convenite astăzi sunt un nou început pentru întărirea integrităţii, independenţei şi responsabilităţii în Parlamentul European, a declarat Metsola într-un comunicat. Reformele sunt primii paşi în refacerea încrederii în procesul decizional european şi sper că vor contribui la a arăta că politica este o forţă a binelui, a adăugat aceasta.

Primele măsuri includ reguli mai stricte pentru foştii europarlamentari care vor să facă lobby în PE după ce şi-au încheiat mandatul, încetarea emiterii de permise de acces permanent pentru aceştia şi declaraţii de interese financiare mai detaliate pentru eurodeputaţi.

Totodată, pagina web a Parlamentului European va include un nou capitol, intitulat ''Integritate'', care va centraliza informaţii despre cadourile pe care le declară eurodeputaţii, vizitele de lucru care nu sunt plătite de legislativul european, reuniunile pe care le-au avut şi sancţiunile care le-au fost impuse în cazul în care nu au respectat normele, relatează EFE.

În plus, deputaţii care au responsabilităţi în negocierea unor dosare sau rezoluţii vor trebui să declare eventuale conflicte de interese înainte de începerea discuţiilor.

Transpunerea reformelor convenite va începe imediat astfel încât acestea să intre în vigoare cât mai curând posibil, a indicat Parlamentul European, potrivit căruia sunt luate în considerare şi alte măsuri pe termen lung.

Citește și: Qatargate: Eurodeputata Eva Kaili rămâne în arest preventiv, în Belgia

Editor : Marco Badea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Durerea apărută după câteva înghițituri de alcool i-a schimbat complet viața: „Într-o clipă eram bine, în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
O prietenie rară la Hollywood. Taylor Swift, eseu dedicat „empaticei” Dakota Johnson, în „Time”: „Pot garanta...
Film Now
Sandra Bullock surprinde la revenirea în public. Look-ul îndrăzneț cu care a făcut senzație și îmbrățișările...
Adevarul
Un fost consilier al lui Trump spune că președintele SUA prezintă semne de declin cognitiv accelerat: „Este...
Newsweek
Sfârșitul Europei. Populația scade cu 50.000.000 de persoane. Pensiile nu se pot plăti. România prinsă în horă
Digi FM
O tânără de 23 de ani spune că inteligența artificială i-a salvat viața, după ce medicii au diagnosticat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Consumul ocazional de alcool în exces, mai periculos decât pare. Ce au descoperit cercetătorii
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Gabriela Spanic, adevărul despre cum se menține în formă la 52 de ani: „Îmi place să fac sport!” Actrița a...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...