Relația strânsă dintre Washington și Rabat a fost mult timp scoasă în evidență de ambele părți, începând cu anunțul făcut de Maroc în acest an că va fi primul stat african care se va alătura Consiliului pentru Pace al lui Donald Trump și până la mesajul de felicitare trimis recent de liderul de la Casa Albă cu ocazia împlinirii a 27 de ani de la urcarea pe tron a regelui Mohammed al VI-lea, relatează The Guardian.
Cel mai recent exemplu a apărut săptămâna aceasta. În timp ce Spania se confrunta cu consecințele afluxului brusc – și al întoarcerii rapide – a peste 70.000 de persoane în Ceuta, monarhul Marocului a confirmat că a numit după Trump o autostradă în valoare de 1 miliard de dolari care mărginește teritoriul disputat al Saharei de Vest.
Relațiile din ce în ce mai strânse au devenit din nou obiectul unei analize atente, pe fondul întrebărilor care continuă să planeze cu privire la ce anume a dus la traversarea în masă și mortală a frontierei către micul teritoriu spaniol din Africa de Nord.
„Cred că există suficiente dovezi pentru a emite ipoteza sau a afirma că Marocul se află în spatele acestui eveniment”, a declarat Riccardo Fabiani, directorul de proiect pentru Africa de Nord al International Crisis Group. „Însă nu a existat un factor declanșator clar, iar acest lucru este ceea ce îi nedumerește pe toți”.
Observatorii au sugerat că recenta apropiere a Spaniei de marele rival al Rabatului, Algeria, ar fi putut irita Marocul. Însă o altă explicație, poate mai plauzibilă, indica spre SUA, a afirmat Fabiani.
„Este evident imposibil de demonstrat”, a spus el. „Dar, din punct de vedere al plauzibilității, nu cred că este imposibil să ne imaginăm că Marocul ar fi făcut ceva pentru a câștiga puncte în fața aliaților săi, având în vedere că Marocul și actuala administrație de la Washington au într-adevăr o relație foarte strânsă și excelentă”.
Deși Marocul probabil că nu a „orchestrat” afluxul către Ceuta, a afirmat el, relația sa cu administrația Trump – alături de dorința regelui marocan de a menține în prim-plan pretențiile asupra exclavei – ar fi putut influența modul în care a reacționat la zvonurile care s-au răspândit rapid pe internet cu privire la deschiderea frontierei spaniole.
„Cu siguranță, forțele de securitate marocane monitorizau acele conversații”, a spus Fabiani. „Au observat asta și probabil a avut loc o discuție în urma căreia au decis să nu ia nicio măsură și să aștepte să vadă cum evoluează situația”.
Ceea ce a urmat a făcut senzație în presa din întreaga lume, zeci de mii de oameni traversând înot sau prin apă una dintre cele două frontiere terestre ale UE cu Africa. În timp ce Spania se străduia să facă față situației, vocile de extremă dreaptă au profitat de aceste imagini.
În SUA, vicepreședintele JD Vance și Departamentul de Stat au atribuit acest aflux guvernului spaniol condus de socialiști, în timp ce Trump a avertizat că alegerea democraților ar face ca ceea ce s-a întâmplat în Spania să „pară o nimica toată”. Niciunul dintre ei nu a menționat în vreun moment Marocul sau rolul pe care acesta l-ar fi putut juca.
Trump și administrația sa și-au exprimat de multă vreme în mod deschis antipatia profundă pe care o nutresc față de Pedro Sanchez, prim-ministrul spaniol, al cărui refuz de a permite Statelor Unite să utilizeze bazele aeriene spaniole în timpul războiului cu Iranul, respingerea obiectivului de a aloca 5% din buget pentru apărare și criticile vehemente la adresa acțiunilor Israelului în Gaza au făcut, probabil, din Spania țara din UE cea mai puțin apreciată de administrația sa.
Răspunsul american a părut a fi un triumf pentru Rabat, a cărui relație cu președintele SUA datează încă din primul său mandat, când Marocul a acceptat să-și normalizeze relațiile cu Israelul în schimbul recunoașterii de către Trump a pretențiilor sale de suveranitate asupra teritoriului disputat al Saharei Occidentale.
De atunci, monarhul atotputernic al Marocului și-a intensificat eforturile de relaționare, a afirmat Fabiani. „Marocanii au depus cu adevărat eforturi suplimentare pentru a cultiva relații cu fiecare factor de decizie important din cadrul administrației, inclusiv cu președintele însuși, pentru a se asigura că această administrație va susține, până la capăt, planul marocan de autonomie pentru Sahara Occidentală”.
Un indiciu că această relație ar putea ajuta Marocul să-și revendice mai mult decât Sahara Occidentală a apărut într-un raport recent al Congresului SUA, care părea să susțină refuzul Marocului de a recunoaște Ceuta ca teritoriu spaniol, descriind exclava drept „administrată de Spania” și nu ca parte a Spaniei, așa cum este de fapt din 1580.
La câteva zile după afluxul de migranți, interesul față de Ceuta a rămas ridicat în rândul persoanelor apropiate atât de Trump, cât și de guvernul israelian, a declarat Haizam Amirah-Fernandez, directorul Centrului pentru Studii Arabe Contemporane din Madrid. „De câteva zile la rând nu au încetat să vorbească despre Ceuta, ceea ce este destul de frapant”.
Ceea ce a ieșit la iveală a fost disponibilitatea Rabatului de a recurge la „tactici hibride pentru a-și atinge obiectivele politice”, a afirmat Amirah-Fernandez, făcând o paralelă cu luna mai 2021, când Rabatul a relaxat controalele la frontieră pentru a permite accesul a peste 8.000 de persoane în Ceuta, ca semn de nemulțumire față de decizia Madridului de a permite unui lider pro-independență din Sahara Occidentală să călătorească în Spania pentru a primi tratament împotriva Covid-19.
De data aceasta, întrucât numărul persoanelor care au trecut granița spre Ceuta a fost de aproape 10 ori mai mare, acest lucru a declanșat o serie de acuzații reciproce în cadrul UE, în loc să se depună vreun efort concertat de a contracara situația, folosindu-se de statutul Uniunii ca cel mai mare partener comercial și cel mai mare investitor străin al Marocului. „Reacția mai multor guverne din UE a fost, în cele din urmă, exact ceea ce urmărea Casa Albă – erodarea solidarității dintre partenerii europeni”, a afirmat Amirah-Fernandez.
Înalții oficiali din Maroc au respins acuzațiile potrivit cărora țara ar fi fost implicată în vreun fel.
La Institutul Marocan de Analiză Politică, cu sediul la Rabat, nu existau prea multe îndoieli că relațiile dintre Maroc și SUA se aflau în „epoca de aur”. Cu toate acestea, abordarea țării față de administrația Trump a rămas pragmatică, a afirmat Said Saddiki, cercetător principal la institut.
„Decidenții politici marocani sunt pe deplin conștienți de stilul tranzacțional al președintelui Trump și au încercat să păstreze autonomia strategică a Marocului”, a declarat Saddiki într-un e-mail, menționând eforturile depuse pentru menținerea parteneriatelor cu UE, China și statele din Golf, printre altele.
„Relația cu administrația Trump a consolidat poziția internațională a Marocului, dar, până în prezent, aceasta nu s-a realizat în detrimentul relațiilor sale cu Spania sau cu Uniunea Europeană”.
Pentru Fabiani, evenimentele din Ceuta au scos în evidență pericolele pe care le implică dependența Europei de statele din Africa de Nord în ceea ce privește controlul fluxurilor migratorii. „Acest lucru a făcut ca Europa să fie complet vulnerabilă și dependentă de bunăvoința unei țări precum Marocul”, a afirmat el. „Marocul este un partener, dar, în același timp, are propriile sale interese. Această vulnerabilitate a fost evidentă”.
Această slăbiciune ar putea deveni o problemă tot mai gravă pe măsură ce trece timpul, având în vedere percepția Marocului că problema Ceutei rămâne nerezolvată, a avertizat Fabiani. „Iar Marocul se simte încurajat, iar la Washington există o administrație dispusă să îl susțină”, a spus el. „Nu cred că Europa este pregătită pentru ce va urma, deoarece situația s-ar putea complica mult mai mult”.
Citește și:
Criza din Ceuta scoate la iveală paradoxul migrației din Europa: frontiere mai stricte, deși nevoia de forță de muncă este tot mai mare
Spania se teme pentru exclavele Ceuta și Melilla. Cine ar sări în ajutorul Madridului în cazul unei acțiuni a Marocului
Editor : A.M.G.
