Replica tăioasă a Germaniei, după ce a primit amenințări din partea Rusiei: „Nu ne vom lăsa intimidați”

Data publicării:
Julia Klockner, președinta Bundestagului, borbeste la microfon
Julia Klockner, președinta Bundestagului. Foto: Profimedia

Preşedinta Bundestagului (camera inferioară a parlamentului german), Julia Klockner, a respins luni ameninţările formulate de preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), Viaceslav Volodin, cu privire la escaladarea situaţiei dintre cele două ţări. Ea l-a avertizat pe Volodin să nu exploateze cel de-al Doilea Război Mondial şi să nu distorsioneze istoria pentru a justifica războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.

„Oricine instrumentalizează istoria celui de-al Doilea Război Mondial pentru a justifica un război de agresiune, contrar dreptului internaţional, împotriva vecinului său, îşi bate joc de memoria adevăratelor victime şi perverteşte conceptul de eliberare”, a declarat luni Julia Klockner, potrivit EFE, preluată de Agerpres.

„Bundestagul german nu se va lăsa intimidat, nici în abordarea sa privind politica externă, nici în percepţia sa istorică de sine şi în cultura sa de aducere aminte”, a adăugat ea.

În reacţia sa publică la un mesaj adresat recent de preşedintele Dumei de Stat preşedintei Bundestagului, Klockner a insistat că, în ciuda pretenţiilor ruse, „nu există un regim fascist la Kiev”.

Dimpotrivă, Klockner a apreciat că „Duma ar face bine să ceară încetarea războiului” purtat de preşedintele rus Vladimir Putin „pentru ca poporul ucrainean să poată trăi în suveranitate, integritate teritorială, pace şi libertate”.

Rusia duce „un război brutal de agresiune”

Ea a subliniat că războiul purtat de Rusia „este un război brutal de agresiune, contrar dreptului internaţional, împotriva Ucrainei suverane” şi a exprimat opoziţia fermă a Bundestagului faţă de „toate încercările de a confunda agresorul şi victima”.

Klockner a mai menţionat că „Bundestagul german ştie că forţele armate ale Statelor Unite, Franţei, statelor Commonwealth şi ale armatei sovietice - în rândurile căreia se numărau şi mulţi soldaţi ucraineni - au fost cei care au eliberat Germania de tirania naţional-socialistă”.

„Tocmai de aceea mă opun ferm oricărei încercări de a reinterpreta istoria pentru a legitima violenţa din prezent. În Germania, suntem ferm de partea democraţiei, libertăţii şi autodeterminării, împotriva oricărei agresiuni imperialiste”, a declarat ea.

Rusia a amenințat Germania

În mesajul său către Klockner, Volodin a ameninţat făţiş Bundestagul - inclusiv public, prin intermediul mass-media - cu înrăutăţirea situaţiei dintre cele două ţări, a reinterpretat evenimente istorice şi politice şi a acuzat guvernul ales democratic de la Kiev că este un regim fascist şi terorist susţinut de Germania, se arată în comunicat.

Motivul mesajului lui Volodin a fost recunoaşterea rolului Statelor Unite în victoria asupra Germaniei naziste, exprimată de cancelarul german Friedrich Merz în cadrul recentei sale întâlniri cu preşedintele american Donald Trump.

Volodin l-a acuzat pe Merz că nu a amintit şi de contribuţia majoră a Uniunii Sovietice la victoria asupra Germaniei naziste.

§Uniunea Sovietică a învins fascismul şi a salvat planeta de ciuma brună”, a susţinut preşedintele Dumei de Stat în mesajul adresat Bundestagului.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Regulă nouă la bloc. Ce trebuie să declari în 10 zile şi cine stabileşte câte persoane locuiesc într-un...
Digi FM
Ce este anafura de Paște și cum se ia corect. Câte zile se consumă și ce faci cu cea rămasă
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată Julia Chelaru, fosta membră a trupei Exotic, la aproape 50 de ani. Și-a etalat formele voluptoase...
Film Now
Dakota Johnson iubește din nou. Cine este bărbatul care a ajutat-o să treacă peste despărțirea de Chris Martin
Adevarul
Misterul avioanelor sovietice în care petreceau românii. Cum au ajuns „avio-baruri” în două orașe din Timiș
Newsweek
Vechimea din străinătate contează la pensie. Cum să-ți crești pensia chiar dacă nu mai lucrezi în țară
Digi FM
Gabriela Cristea, transformare spectaculoasă după ce a slăbit 30 kg: "Nu m-am operat". S-a pozat și în costum...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii 10 ani (2027-2036). Calendar complet și diferențe...
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Pamela din Dallas, mai senină ca oricând. Victoria Principal are 76 de ani, o viață liniștită departe de...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...