Republica Moldova are un nou Parlament. Curtea Constituțională a confirmat rezultatul alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie

Data actualizării: Data publicării:
parlamentul republicii moldova
Parlamentul Republicii Molodva. Sursă foto: Profimedia Images

Curtea Constituţională din Republica Moldova a confirmat vineri rezultatele alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie şi a validat mandatele deputaților aleși, în ședința de vineri, 23 iulie, la cinci zile după primirea actelor de la Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova, transmite MOLDPRES.

Judecătorii constituţionali au examinat solicitarea Comisiei Electorale Centrale privind confirmarea alegerilor din 11 iulie şi validarea mandatelor deputaţilor aleşi. Administraţia electorală centrală a transmis luni către Curtea Constituţională rezultatele alegerilor, transmite Agerpres.

Potrivit voturilor valabil exprimate şi prevederilor legislaţiei electorale din Republica Moldova, au trecut pragul minim de reprezentare trei concurenţi electorali, Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS), care a obţinut 63 de mandate, Blocul electoral al Comuniştilor şi Socialiştilor (BeCS), care a obținut 32 de mandate şi Partidul Politic "Şor", care a obţinut şase mandate în viitorul Parlament de la Chișinău.

După validarea alegerilor, preşedintele Maia Sandu urmează să convoace în 30 de zile prima şedinţă a Legislativului nou ales. 

Notă editorială: Pe 11 iulie 2021, în Republica Moldova s-au desfășurat alegeri parlamentare anticipate, acesta fiind cel de-al 11-lea scrutin parlamentar de la declararea independenței în august 1991. Cetățenii molodoveni au ales o nouă componență a Parlamentului, organul reprezentativ suprem al poporului și unica autoritate legislativă a statului.

Editor : Marco Badea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Nu scana codul QR de pe colet: noua țeapă care îți poate infecta telefonul în câteva secunde
Digi FM
Monica Tatoiu, dezvăluiri despre motivul pentru care singurul ei fiu nu-i mai vorbește: „A zis că am...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce nu-i lipsește Monicăi Anghel din frigider, după ce a slăbit 40 kg: “Știu ce să mănânc. Nu mai fac ca...
Film Now
Jennifer Aniston și Jim Curtis ar fi început să-și plănuiască nunta: „Își doresc o nuntă simplă, pe plajă!”
Adevarul
Scenă neverosimilă la Survivor! În stare de ebrietate, Gabi Tamaș a făcut prăpăd cu toporul, pe platourile de...
Newsweek
În ce județe pensiile nu se pot plăti? Cifrele arată că sistemul de pensii e în colaps în umătate din România
Digi FM
Ai datorii la stat? Obligaţiile fiscale restante de cel puţin 1.200 de lei te pot trimite pe „lista rușinii”...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
“Port fața și mâinile altcuiva”. Primul om cu transplant de față și mâini povestește cum a supraviețuit...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Dakota Johnson, pe lista TIME a celor mai influenți oameni în 2026. Melanie Griffith: Te iubesc. Meriți atât...
UTV
Fiica lui Florin Dumitrescu, Mia, a împlinit 11 ani. „Cu ea am învățat din nou să văd partea frumoasă din...