Restaurant prădat de același hoț, de 9 ori în șase luni. "Mai bine îi las cheile"

Data publicării:
hot surprins pe camera de supraveghere italia
Pe imaginile de la ultimele 3 spargeri apare același bărbat. Sursa foto: captură cameră de supraveghere / Corriere de Veneto

Un restaurant din Italia a fost prădat de hoți de 9 ori în ultimele 6 luni. Culmea e, spun proprietarii, că ar fi vorba de aceeași persoană, care s-a obșinuit deja să se servească, pe timp de noapte, cu mâncare sau alcool din local. În ciuda plângerilor repetate la poliție, individul este încă liber. "Mai bine îi las cheile. În felul acesta nu provoacă pagube să intre", a declarat mama patronului pentu Corriere del Veneto.

Spargerile au început încă din toamna anului trecut. Numai în septembrie și octombrie, hoțul ar fi pătruns ilegal în restaurantul din Isola Vicentina de 4 ori.

"Totul a început la sfârșitul lunii septembrie și, până la sfârșitul lunii următoare, avuseseră loc deja patru furturi. La primele două hoțul a intrat din pivniță și apoi a spart o ușă, în timp ce la următoarele a intrat din verandă", spune mama patronului, Margaret Mercurio.

Ulterior, localul a fost închis o vreme, dar odată cu redeschiderea lui, în ianuarie 2023, și hoțul și-a reluat vechiul obicei.

"Sunt dezgustată, demoralizată! Și fiul meu și mai rău. Este epuizant atât la nivel financiar, dar mai ales psihologic”, spune mama proprietarului, Margaret Mercurio.

Victimele cred ca ar fi vorba de același hoț, chiar dacă doar ultimele trei jafuri au fost surprinse de sistemul video de supraveghere din restaurant.

"Noi am anunțat carabinierii după fiecare spargere, dar se pare că acest lucru nu este suficient. Mai bine îi las hoțului cheile restaurantului, cel puțin în felul acesta nu mai provoacă pagube să intre”, a concluzionat femeia pentru sursa citată.

Patronii spun că pagubele se ridică la 15.000 de euro, bani cheltuiți atât pentru repararea geamurilor și ușilor stricate, cât și pentru alimentele și sticlele de băuturi alcoolice furate, de-a lungul timpului, de bărbat.

 

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate Poliția să stea cu radarul ascuns după un copac sau un panou? Ce spune Codul Rutier
Digi FM
A câștigat un milion de euro la loterie, apoi a aruncat biletul la gunoi. Gestul făcut muncitorii de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, reacție fermă după ce a fost acuzat de fani că cere bani pe TikTok: „Nimeni nu vă bagă mâna în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum arată Dustin Hoffman în 2026, la 89 de ani. Cele mai bune filme și rolurile de Oscar
Adevarul
Eclipsa de Soare din 12 august 2026, spectacol rar la apus. Adrian Șonka: „O imagine pe care poate nu o vezi...
Newsweek
Care pensionari au dreptul la pensie suplimentară? Trebuie depusă cerere să o primești? Despre ce sume vorbim?
Digi FM
Și-a rupt un deget în vacanță, dar asta nu i-a stricat cheful. Halle Berry, naturală, fără machiaj, superbă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La câte miliarde ar putea ajunge populația Terrei până în 2070. "Sistemele de susținere a vieții pe planetă...
Digi Animal World
Descoperirea făcută de o femeie după ce a salvat un câine care urma sa fie eutanasiat. Patrupedul are o rasă...
Film Now
Jennifer Lopez a dat cărțile pe față. Ce o face să considere un bărbat cu adevărat atrăgător: „Noi, femeile...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine