Resursele de apă ale UE se confruntă cu probleme majore, susţine Comisia Europeană. „S-a ajuns într-un moment critic”

Data publicării:
Lac Germania
Foto: Profimedia

Majoritatea corpurilor de apă de suprafaţă din UE sunt poluante cu chimicale, a anunţat marţi Comisia Europeană, într-un raport care a scos la lumină presiunile semnificative cu care se confruntă resursele de apă ale Europei, transmite Reuters.

Potrivit documentului, starea medie de sănătate a corpurilor de apă de suprafaţă din UE este critică, doar 39,5% atingând o stare ecologică bună şi doar 26,8% atingând o stare chimică bună, în scădere faţă de 33,5% în 2015.

Acest lucru este cauzat, în principal, de contaminarea pe scară largă cu mercur şi alţi poluanţi toxici. Deficitul de apă şi seceta sunt, de asemenea, preocupări din ce în ce mai mari în cea mai mare parte a UE.

Strategii

Raportul privind punerea în aplicare a Directivei-cadru privind apa a identificat mai multe tendinţe pozitive. În general, statele membre au îmbunătăţit cunoştinţele şi monitorizarea corpurilor de apă de suprafaţă şi subterane, au sporit cheltuielile şi au îmbunătăţit aplicarea legislaţiei UE în domeniul apei, deşi există diferenţe regionale considerabile.

Majoritatea corpurilor de apă subterană continuă, de asemenea, să atingă o stare cantitativă şi chimică bună.

"O aprovizionare cu apă curată şi fiabilă este esenţială pentru cetăţeni, pentru mediul nostru şi pentru ca întreprinderile să prospere. Având în vedere că peste trei sferturi dintre europeni sprijină acţiunea UE de abordare a problemelor legate de apă, avem un mandat clar de a acţiona. Anul acesta, voi prezenta o strategie cuprinzătoare privind rezilienţa în domeniul apei pentru a aborda aceste provocări într-un mod integrat, sporind durabilitatea, securitatea şi competitivitatea", a declarat comisarul pentru Mediu, Jessika Roswall.

UE a adresat statelor membre recomandări-cheie de îmbunătăţire a gestionării apei până în 2027, inclusiv: creşterea gradului de respectare a legislaţiei UE în domeniul apei prin respectarea limitelor de poluare, în special a poluării cu nutrienţi din agricultură, şi prin asigurarea faptului că evacuarea apelor uzate este tratată în mod corespunzător pentru a proteja mediul şi sănătatea umană; să asigure o finanţare suficientă pentru a aborda deficitele de finanţare şi pentru a garanta punerea în aplicare eficace a măsurilor de gestionare a apei; să pună în aplicare măsuri suplimentare pentru a aborda provocările persistente legate de mediu, cum ar fi poluarea chimică; promovarea reutilizării apei şi creşterea eficienţei şi circularităţii pentru a preveni supraexploatarea acviferelor, pentru a combate captările ilegale şi pentru a atenua secetele.

Semnale pozitive în privința gestionării riscului de inundații

Tot marţi, Comisia Europeană a publicat şi un raport referitor la Directiva privind inundaţiile. Potrivit Executivului comunitar, evaluarea punerii în aplicare a Directivei privind inundaţiile arată îmbunătăţiri semnificative în ceea ce priveşte gestionarea riscului de inundaţii, o mai bună aliniere a obiectivelor şi a măsurilor şi luarea în considerare a provocărilor generate de schimbările climatice.

Cu toate acestea, Comisia subliniază că majoritatea planurilor nu au inclus obiective cantitative, ceea ce face dificilă formularea unor concluzii cu privire la eficacitatea gestionării riscului de inundaţii. Având în vedere inundaţiile mai frecvente şi mai grave din Europa, statele membre trebuie să îşi extindă capacitatea de planificare şi administrativă şi să investească în mod adecvat în prevenirea inundaţiilor.

Pentru a realiza acest lucru, refacerea ecosistemelor şi soluţiile bazate pe natură, precum şi măsurile de pregătire, cum ar fi sistemele de alertă timpurie şi sensibilizarea, sunt esenţiale.

Editor : S.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Regula de 30 de minute la spălat rufe, esențială în decembrie. Ce recomandă specialiștii
Digi FM
Cine e proaspăta soție a lui Ilie Bolojan. Nimeni n-a știut că premierul s-a recăsătorit
Pro FM
Isabel Preysler, despre căsnicia cu Julio Iglesias: „Am plâns mult în ziua nunții, nimeni nu trebuia să afle...
Film Now
Judi Dench mărturisește că "nu mai recunoaște pe nimeni" din cauza problemelor de vedere: "Nu pot vedea la...
Adevarul
Ion Țiriac, onorat de către americani. Magnatul, chemat de urgență la Washington pentru a fi răsplătit
Newsweek
În ce județe pensionarii cu grupe de muncă au câștigat bani în plus la pensie? Procentaje crescute în instanță
Digi FM
Ce este Doctrina Monroe pe care vrea să o reînvie Trump. "America pe primul loc" și critici pentru Europa
Digi World
Beneficiile murăturilor pentru sănătate și când e bine să le eviți. Varza murată, castraveții și gogonelele...
Digi Animal World
Momentul când un pui de focă dă buzna într-un pub din Noua Zeelandă. Angajații au crezut inițial că e un câine
Film Now
Ce face și acum arată acum Lucy din Dallas. Charlene Tilton are 64 de ani, e bunică și a mărturisit că nu s-a...
UTV
De ce este Theo Rose atât de slabă. Artista explică motivul din spatele siluetei și spune cu ce se confruntă