Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU privind „situaţia dezastruoasă a ostaticilor din Fâșia Gaza”

Data publicării:
luptatori hamas
Luptători Hamas în Fâșia Gaza. Foto: Profimedia

Consiliul de Securitate al ONU se va reuni, marţi, în şedinţă de urgenţă pentru a discuta problema ostaticilor din Gaza, a anunţat duminică ambasadorul Israelului, Danny Danon. Întâlnirea are loc în contextul indignării crescânde cu privire la soarta acestora în enclava devastată de război şi ameninţată de foamete, relatează AFP, potrivit News.ro. 

Danny Danon, ambasadorul Israelului la Naţiunile Unite, a anunţat această reuniune pe reţelele sociale, la câteva zile după publicarea unor videoclipuri care arătau doi ostatici israelieni extrem de slăbiţi. Danon a precizat că marţi Consiliul se va „reuni pentru o şedinţă de urgenţă privind situaţia dezastruoasă a ostaticilor din Gaza”.

Publicarea joi de către mişcarea islamistă palestiniană şi aliatul său, Jihadul Islamic, a trei videoclipuri care arată cei doi ostatici israelieni extrem de slăbiţi a provocat o mare agitaţie şi a reaprins în Israel dezbaterea privind necesitatea ajungerii cât mai rapide la un acord pentru eliberarea acestor captivi, răpiţi în timpul atacului fără precedent al Hamas în Israel, din 7 octombrie 2023.

„Deschiderea coridoarelor umanitare”

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a solicitat duminică ajutorul Comitetului Internaţional al Crucii Roşii (CICR) „pentru a furniza alimente” şi „tratament medical” ostaticilor. La scurt timp după aceea, aripa armată a Hamas a afirmat că este gata să răspundă „pozitiv” la orice solicitare a CICR, dar a cerut în prealabil „deschiderea coridoarelor umanitare (...) pentru transportul de alimente şi medicamente” în Fâşia Gaza.

Brigăzile Qassam „nu privează în mod deliberat prizonierii de hrană”, a susţinut mişcarea, adăugând că ostaticii „nu vor beneficia de niciun tratament preferenţial atât timp cât blocada şi politica de înfometare vor continua”.

Videoclipurile publicate de Hamas fac referire la situaţia umanitară catastrofală din Fâşia Gaza. Teritoriul palestinian, care depinde în totalitate de ajutorul umanitar, este ameninţat de o „foamete generalizată”, potrivit ONU. Organizaţiile internaţionale denunţă obstacolele repetate ale autorităţilor israeliene, care alimentează haosul. Potrivit surselor umanitare şi experţilor, ajutorul, care ajunge cu greu, este prădat de bande în haosul general.

Atacul din 7 octombrie a dus la moartea a 1.219 persoane, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ al AFP realizat pe baza datelor oficiale. Raidurile israeliene ulterioare au cauzat moartea a cel puţin 60.332 de persoane în Gaza, majoritatea civili, potrivit datelor Ministerului Sănătăţii din Hamas, considerate fiabile de ONU. Dintre cele 251 de persoane răpite pe 7 octombrie, 49 sunt încă reţinute în Gaza – dintre care 27 au fost declarate moarte de armata israeliană – după două armistiţii care au permis eliberarea celorlalte.

 

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salarii ar putea avea președintele, premierul și parlamentarii până în 2031. Proiectul care schimbă grila...
Digi FM
A murit Dana Tapalagă, actrița din filmul „După dealuri”. Nuami Dinescu, mesaj sfâșietor: „Nu cred că există...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Shakira, în centrul atenției după show-ul din finala CM 2026. Fanii, cuceriți: „Nu-mi vine să cred că are 49...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Matt Damon vorbește cu emoție despre Ben Affleck și prietenia lor de 45 de ani: “El este una dintre marile...
Adevarul
Comportamentul șoferilor români care a stârnit revolta unui cunoscut blogger: „Nu merităm autostrăzi”
Newsweek
Avertisment despre pensie. Recalcularea nu aduce mereu bani în plus. Ce să verifice pensionarii înainte?
Digi FM
Câți bani câștigă Spania după triumful la Cupa Mondială. FIFA împarte premii de sute de milioane de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Momentul când un bărbat de 65 de ani este atacat de un bizon: „Era chiar deasupra mea”. Imaginile sunt greu...
Film Now
„Odiseea”, triumf la box office. Cel mai bun debut global al unui film regizat de Christopher Nolan
UTV
Cum l-au sărbătorit Laura Cosoi și cele patru fetițe pe Cosmin Curticăpean, la împlinirea vârstei de 50 de ani