Rezervele de apă din Brazilia au ajuns la un minim istoric. Bolsonaro, către brazilieni: "Stingeţi o lumină la voi acasă imediat!"

Data publicării:
Jair Bolsonaro, presedintele Braziliei, poarta masca in timpul unei conferinte de presa
Preşedintele brazilian Jair Bolsonaro le-a cerut compatrioţilor săi să economisească energia electrică. Foto: Guliver/Gettyimges

Preşedintele brazilian Jair Bolsonaro le-a cerut compatrioţilor săi să economisească energia electrică pentru a evita o criză de aprovizionare din cauza rezervelor de apă ajunse la un minim istoric la barajele hidroelectrice, transmite AFP.

"Stingeţi o lumină la voi acasă imediat. Dacă este posibil, daţi drumul aparatului de aer condiţionat mai târziu, opriţi-l mai devreme. Nu-l setaţi la maximum. Este plăcut de dormit la 12°C, 15°C. Unora aşa le place. Ajutaţi-ne!", a spus joi seara Bolsonaro, în intervenţia sa săptămânală difuzată pe reţelele sociale, scrie Agerpres.

Ministrul minelor şi energiei, Bento Albuquerque, i-a spus preşedintelui, alături de care se afla, că rezervele de apă de la barajele hidroelectrice, principala sursă de energie în Brazilia, se află la niveluri istoric scăzute, ceea ce obligă la utilizarea energiei termoelectrice, al cărei cost este superior.

"Din 2000, nu am mai cunoscut o secetă atât de mare pentru rezervele noastre în sud şi, din 2015, în centru-vest şi sud-est", a afirmat ministrul.

"Dacă nu vom face nimic, putem avea întreruperi de electricitate. Perioada ploilor, care trebuie să înceapă în octombrie, încă nu a venit", i-a răspuns Bolsonaro marţi pe Facebook unui internaut care comenta creşterea facturilor la electricitate aşteptată în decembrie.

Preşedintele a apărat miercuri această creştere, afirmând că, dacă nu se va lua nicio măsură, "într-o lună, dacă nu plouă, am putea să ne îndreptăm spre o raţionalizare şi să avem întreruperi".

Joi, el a susţinut că această creştere a consumului de electricitate se explică şi prin revenirea economiei ţării.

Brazilia a anunţat joi că PIB a înregistrat o revenire puternică de +7,7% în al treilea trimestru al anului, marcând o ieşire, deocamdată temporară, din recesiunea provocată de criza coronavirusului.

Revenirea s-a datorat mai ales ajutoarelor guvernamentale către companii, dar cu preţul unui deficit public şi al unei îndatorări din ce în ce mai critice.

Guvernul lui Jair Bolsonaro prognozează un recul al PIB de 4,5% în 2020, urmat de o creştere de 3,2% în 2021. În schimb, Fondul Monetar Internaţional (FMI) este mai pesimist, anticipând o cădere de 5,8% în acest an şi o creştere de 2,8% în 2021.

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bălan, pozată de soț în costum de baie. Radiază de când e din nou femeie căsătorită
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Martin Freeman, la 55 de ani. De la „Hobbitul” și „Sherlock” la povestea discretă de iubire cu o femeie cu 23...
Adevarul
Danu Spartanu, după bătaia cu Tolea Ciumac: „Mă doare capul. Până la nuntă, trece”. Ce i-a spus Marian...
Newsweek
România, țara unde 4 oameni se sinucid zilnic. Psiholog: Persoanele care au peste 60 ani, cele mai vulnerabile
Digi FM
Brad Pitt și Ines de Ramon, spectacol în tribune la finala US Open. Gesturile romantice dintre cei doi pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
VIDEO Cafea cu particule nesănătoase. De ce sunt periculoase paharele de unică folosință
Digi Animal World
Poziția preferată de somn a pisicilor ascunde un secret. De ce se ghemuiesc atât de des
Film Now
Dakota Johnson, magnet de priviri la New York. Atitudine seducătoare, ochi albaștri și o rochie șic cu...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță