Robert Fico se opune suspendării Spaniei din Schengen şi oferă ajutor pentru controalele la frontieră

Data publicării:
fico
Robert Fico, premierul slovac. Sursa foto: Facebook

Spania a găsit un aliat neaşteptat în persoana premierului populist Robert Fico din Slovacia, un adversar al imigraţiei, care a declarat vineri că nu crede că excluderea Spaniei din spaţiul Schengen ar fi soluţia potrivită, oferind în acelaşi timp ajutor guvernului de la Madrid, relatează The Guardian.

Într-o postare extinsă în limba engleză, citată de News.ro, Robert Fico spune: „Urmăresc îndeaproape, la fiecare oră, evoluţiile crizei migraţiei din enclava spaniolă din Africa. Astăzi, m-am alăturat, de asemenea, iniţiativei prim-ministrului italian Giorgia Meloni, care solicită un răspuns ferm din partea instituţiilor UE. Guvernul Republicii Slovace susţine de mult timp că cea mai eficientă modalitate de a preveni migraţia ilegală este protecţia riguroasă a frontierelor externe ale spaţiului Schengen”.

În opinia sa, „trebuie făcut tot ce este posibil – şi chiar ceea ce poate părea imposibil – pentru a împiedica migranţii ilegali să intre fără autorizaţie pe teritoriul statelor membre ale UE”.

Discursul premierului naţionalist slovac se îndreaptă însă spre ceea ce îl interesează cel mai mult - critica Uniunii Europene şi susţinerea tezelor sale antiimigraţie.

„Este frapant să observăm ipocrizia multor state membre ale UE, precum şi a reprezentanţilor UE, care, cu doar câţiva ani în urmă, prin abordarea lor laxă, au permis migranţilor ilegali să intre în ţările UE în număr masiv, provocând crize grave.

Astăzi, toată lumea se prezintă ca un adversar hotărât al migraţiei ilegale, după ce a văzut cum alegătorii din diferite state membre au înlăturat politic mai multe guverne din cauza incapacităţii acestora de a gestiona criza migraţiei. Aş dori să reamintesc că, în urmă cu câţiva ani, când mi-am exercitat dreptul de veto şi am împiedicat adoptarea cotelor obligatorii de migranţi în cadrul Consiliului European, a trebuit să fac faţă unei ostilităţi şi critici politice considerabile”, spune Robert Fico.

Totuşi, el vrea să adopte un ton moderat şi oferă ajutor Madridului: „Vor apărea, de asemenea, propuneri radicale, chiar extreme, în legătură cu criza actuală din Africa. În calitate de prim-ministru al Republicii Slovace, nu cred că excluderea Spaniei din spaţiul Schengen ar fi soluţia potrivită.

La fel cum am fost pregătiţi să ajutăm Franţa în combaterea incendiilor forestiere, Slovacia ar trebui, de asemenea, să rămână fidelă strategiei sale dovedite de a proteja cu orice preţ frontierele externe ale spaţiului Schengen. Orice ţară care are nevoie de asistenţă pentru protejarea acestor frontiere ar trebui să primească sprijinul maxim posibil prin detaşarea de ofiţeri de poliţie şi a echipamentului tehnic necesar pentru protecţia frontierelor. Slovacia este pregătită să ofere o astfel de asistenţă Spaniei”, asigură Robert Fico.

 

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Care sunt pașii într-o criză energetică. Când se ajunge la limitarea consumului și cine este deconectat...
Digi FM
Cristiano Ronaldo s-a căsătorit cu Georgina Rodríguez! Primele imagini de la „nunta anului”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum era, de fapt, Freddie Mercury în viața reală. Prietenii au rupt tăcerea după 34 de ani: „Nimeni nu l-a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
De ce a renunțat Bo Derek la actorie, deși era în culmea succesului: „Nu mi-am dorit niciodată să fiu actriță”
Adevarul
Tragedie cumplită în Dâmbovița: 5 morți după ce un tânăr fără permis a pătruns pe contrasens. Un bebeluș a...
Newsweek
Când poți ieși la pensie fără penalizare? Care perioade sunt considerate contributive la pensie?
Digi FM
Refugiul ales de Alina Pușcău după ce cancerul s-a extins: „Nu pot să vorbesc”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Vietatea care sfidează moartea. Își poate "reseta" viața de nenumărate ori: "Oricât ai încerca, pur și simplu...
Digi Animal World
O pisică misterioasă, vopsită în roșu, observată în Texas. Oficialii trag un semnal de alarmă: „Nu încercați...
Film Now
Tragedia din spatele unui film celebru. Cum a fost abuzată Judy Garland în timpul filmarilor la “Vrăjitorul...
UTV
Alina Eremia a dezvăluit secretul căsniciei cu Edi Barbu. „Ne prostim împreună și redevenim copii”