Românul acuzat de incendierea locuinței premierului britanic neagă că a fost acolo. El s-a născut în Ucraina şi este de nouă ani în UK

Data publicării:
schita carpiuc instanta
Foto: Profimedia

Cetăţeanul român Stanislav Carpiuc, al doilea bărbat acuzat pentru o serie de incendii provocate la case şi la o maşină care au legătură cu prim-ministrul britanic Keir Starmer, a apărut marţi în faţa unui tribunal din Londra, avocatul său susţinând că nu a fost prezent la locul niciunuia dintre incidentele în cauză. El rămâne în arest preventiv până pe 6 iunie, când este programată următoarea audiere.

Pe parcursul a cinci zile, la începutul acestei luni, poliţia a fost chemată la un incendiu la o casă din nordul Londrei deţinută de Keir Starmer, la un altul la o proprietate unde premierul a locuit cândva, precum şi la un incendiu care a cuprins o maşină ce a aparţinut de asemenea liderului britanic.

Săptămâna trecută, ucraineanul Roman Lavrinovici, în vârstă de 21 de ani, a fost inculpat în legătură cu incendiile, iar marţi, cetăţeanul român Stanislav Carpiuc, în vârstă de 26 de ani, născut în Ucraina, a apărut în faţa instanţei fiind acuzat de complicitate la incendiere cu intenţia de a pune viaţa în pericol, relatează Reuters, citată de News.ro.

„Presupusa infracţiune rezultă din trei incendii provocate în locaţii legate de prim-ministru în ultimele două săptămâni”, a declarat procurorul Sarah Przybylska. „În acest stadiu, presupusa infracţiune este inexplicabilă”, a adăugat ea.

Niciunul dintre suspecţi nu a fost acuzat în temeiul legilor privind terorismul sau al noii Legi pentru securitatea naţională, care vizează activităţile ostile ale statelor.

Poliţia a declarat că primul incendiu a implicat o maşină Toyota Rav4 pe care Starmer a deţinut-o cândva. Câteva zile mai târziu, a avut loc un incendiu la o proprietate în care Starmer a locuit cândva, iar în ziua următoare a avut loc un atac asupra unei case din nordul Londrei pe care acesta încă o deţine.

Starmer, care locuieşte la reşedinţa sa oficială din Downing Street 10, din centrul Londrei, de când a devenit prim-ministru, în iulie anul trecut, a numit incidentele „un atac asupra noastră a tuturor, asupra democraţiei noastre şi asupra valorilor pe care le susţinem”.

Purtând un hanorac albastru deschis, Carpiuc, care a fost arestat sâmbătă pe aeroportul Luton din Londra, a vorbit doar pentru a-şi confirma numele şi adresa, în timp ce asculta procedurile prin intermediul unui translator. Acesta a fost arestat preventiv până la audierea din 6 iunie de la tribunalul Old Bailey din Londra, când coacuzatul său Lavrinovici urmează, de asemenea, să apară în faţa instanţei.

Procurorul a declarat că la această audiere se va lua o decizie cu privire la continuarea sau nu a cazului în temeiul protocolului privind terorismul.

Avocatul lui Carpiuc, Jay Nutkins, a declarat că clientul său trăieşte în Marea Britanie de nouă ani şi tocmai a terminat o şcoală de doi ani la o universitate din Canterbury.

„El neagă că ar fi fost la locul vreunuia dintre aceste incendii”, a spus Nutkins.

Carpiuc şi-a câştigat existenţa muncind în construcţii, a precizat Nutkins.

Numele lui Carpiuc figurează pe un site de casting pentru modele şi actori. În descriere se spune că acesta s-a născut în vestul Ucrainei şi caută de lucru ca model.

Luni, poliţia a arestat un al treilea bărbat în legătură cu incendiile, iar acesta rămâne în custodia poliţiei.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Când intră alocațiile și indemnizațiile în octombrie. ANPIS a anunțat calendarul plăților
Digi FM
Un tânăr de 21 de ani a murit după o înțepătură de țânțar. Cum a fost posibilă o asemenea tragedie
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce face Andreea Antonescu în America, la un an de la mutarea din România. „Nu mai sunt preocupată să...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sylvester Stallone povestește altercația cu Richard Gere la filmările „The Lords of Flatbush”: Unul dintre...
Adevarul
Mărturia cutremurătoare a soției arbitrului care s-a împușcat în fața copiilor: „Mi-a dat flori, apoi și-a...
Newsweek
Până la ce oră poți da muzica tare la țară? Când poate vecinul să cheme Poliția și ce riști
Digi FM
La 60 de ani și-a vândut casa și a renunțat la job. A călătorit în 15 țări și trăiește acum cu 200 de lire pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Tom Cruise refuză să fie numit „ultimul mare star de cinema”. Ce a spus despre Brad Pitt într-un interviu rar
UTV
Angelina Jolie și-a vândut conacul de lux, iar Madonna l-a cumpărat. Vezi cum arată proprietatea de aproape...