Rusia a atacat cu drone oraşele Kiev şi Sumî

Data publicării:
The HESA Shahed 136 in Russian service, is an Iranian loitering munition in the form of an autonomous pusher-prop drone. Drones flying at night.
Drone de atac rusești, imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia Images

Atacurile cu drone ale Rusiei, din timpul nopţii, au provocat un incendiu la Kiev, au rănit o femeie şi au afectat mai multe case în oraşul Sumî din nord-estul ţării, au declarat luni oficialii ucraineni.

Nu s-au înregistrat victime în urma atacului care a provocat un incendiu la o clădire nerezidenţială din Kiev, a precizat primarul Vitali Klitschko într-o postare pe aplicaţia de mesagerie Telegram, potrivit Reuters, preluată de News.ro.

Însă o femeie în vârstă de 38 de ani a fost spitalizată după ce Rusia a lansat drone asupra oraşului Sumî, care este centrul administrativ al regiunii mai largi Sumî, a anunţat Ihor Kalchenko, guvernatorul regiunii. Cinci case au suferit distrugeri, a adăugat el.

Încă nu se ştie întreaga amploare a atacului rusesc de peste noapte asupra Ucrainei.

Ambele părţi neagă că ar fi vizat civili în războiul pe care Rusia l-a început cu invazia sa la scară largă în februarie 2022. Însă mii de civili au murit în conflict, marea majoritate ucraineni.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Motivul pentru care Simona Halep şi Dorin Mateiu au stat atât de aproape de Kate Middleton la Wimbledon...
Digi FM
Mihai Bendeac îl „înțeapă” din nou pe Dan Negru: „Nu am nevoie de sabie ca să-l înving”. De unde a pornit...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Alina Sorescu, răvășitoare într-o rochie cu spatele gol, la petrecerea dată de ziua ei: „Am vrut să...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Fiul Priscillei Presley, criticat după ce a cerut donații pentru o afacere: „Dacă aș investi tot ce am, aș...
Adevarul
Viața controversată a împărătesei despre care cronicarii au scris cele mai scandaloase povești
Newsweek
Anunț îngrijorător de la Casa de Pensii: Unul din doi pensionari are probleme cu pensia. Despre ce e vorba?
Digi FM
Cui îi va lăsa Mirabela Dauer averea. De ce spune că bunurile materiale nu mai au nicio valoare pentru ea
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Semnale misterioase din galaxie i-au pus la lucru pe astronomi. O nouă descoperire ar putea explica una...
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Sandra Bullock crede că Nicole Kidman e "liberă, sălbatică și aventuroasă", exact ca personajul din filmul...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...