Rusia a finanțat partide, oficiali și politicieni străini cu peste 300 milioane de dolari:„Vor să manipuleze democrațiile din interior”

Data publicării:
Vladimir Putin
Vladimir Putin. Foto: Profimedia Images

Rusia a cheltuit peste 300 de milioane de dolari pentru a influența politica altor țări, conform unui raport al comunității de intelligence din Statele Unite, citat de Reuters. Kremlinul a dat acești bani partidelor politice din străinătate, oficialilor și politicienilor străini în peste 20 de țări din 2014 până acum.

Informațiile desecretizate au fost oferite de un oficial american, sub condiția anonimatului și au fost obținute de serviciile de informații americane.

Statele Unite se așteaptă ca Rusia să continue să acționeze în acest fel și să își mărească eforturile de a influența politica din alte țări pentru a submina sancțiunile impuse după ce a invadat Ucraina.

Oficialul american citat a mai precizat că aceste eforturi ale regimului de la Moscova, inclusiv prin finanțarea de think tank-uri care susțin partide politice de extremă dreapta, naționaliste și xenofobe, reprezintă „încercarea lui Putin de a manipula democrațiile din interior”.

„Credem că acesta este doar vârful aisbergului și lucrăm împreună cu aliații și partenerii noșstri pentru a obține mai multe informații în ce privește această amenințare”, a mai spus oficialul.

Totuși, el nu a detaliat care sunt țările care au fost țintite de Rusia pentru această campanie și nici nu a oferit dovezi specifice.

Guvernul de la Washington a desecretizat mai multe documente pe această temă tocmai pentru a preîntâmpina acțiunile Rusiei și decizia sa de a se „baza tot mai mult pe arsenalul său de metode clandestine” în lunile care urmează.

Administrația Biden a împărtășit aceste informații cu țările vizate pentru a le ajuta să respingă influența regimului de la Moscova.

„Anunțăm aceste partide străine și acești candidați că dacă acceptă bani din Rusia în mod secret, putem și îi vom demasca”, a mai spus oficialul citat.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri