Rusia a plătit „un preț uluitor pentru nebunia imperială a lui Putin”. Lloyd Austin: Nu a atins niciun obiectiv strategic în Ucraina

Data actualizării: Data publicării:
putin la birou
Vladimir Putin. Foto: Profimedia

Președintele rus Vladimir Putin nu a atins niciunul dintre obiectivele sale strategice în Ucraina după aproape 1.000 de zile de război, a declarat secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, în editorialul său publicat vineri de Foreign Affairs și citat de Kyiv Independent. Șeful Pentagonului mai spune că Rusia a plătit „un preț uluitor pentru nebunia imperială a lui Putin”. 

„Președintele ucrainean Volodimir Zelenski nu a fugit. Kievul nu a căzut. Iar Ucraina nu a cedat”, a declarat șeful Pentagonului.

Obiectivele inițiale ale lui Putin în războiul cu Ucraina au fost de a „elibera regiunile Donețk și Luhansk”, de a „demilitariza și denazifica” țara care, în ochii Kremlinului, prevedea înlăturarea președintelui său evreu și ocuparea capitalei Kiev.

După ce a eșuat rapid în atingerea acestor obiective, cu excepția ocupării de către forțele rusești a întregii regiuni Luhansk, Putin a fost nevoit să își reducă ambițiile și a declarat că „obiectivul principal” al Rusiei este de a cuceri întreaga zonă Donbas din estul Ucrainei, care include și regiunea Donețk.

Rusia a plătit scump pentru „nebunia lui Putin”

Potrivit lui Austin, Rusia a plătit „un preț uluitor pentru nebunia imperială a lui Putin” și a pierdut multe peste 200 de miliarde de dolari.

De asemena, Moscova a pierdut aproape 700.000 de soldați uciși și răniți din februarie 2022, a raportat Statul Major al Ucrainei.

Articolul lui Austin a fost publicat cu câteva zile înainte de alegerile prezidențiale din SUA din 5 noiembrie. Candidatul republican la președinție, Donald Trump, a pus sub semnul întrebării viitoarea asistență militară americană pentru Ucraina, insistând în același timp că poate negocia un acord de pace rapid.

Cele mai puternice atacuri rusești

Între timp, Ucraina se confruntă cu una dintre „cele mai puternice ofensive” ale Rusiei de la începutul războiului total, a declarat sâmbătă comandantul suprem al Forțelor Ucrainene Oleksandr Sîrski, potrivit Ukrainskaia Pravda

„I-am informat pe colegii mei cehi cu privire la situația de pe linia frontului, care continuă să fie dificilă. Operațiunile militare active, care continuă în anumite zone, necesită reînnoirea constantă a resurselor unităților ucrainene. În prezent, forțele armate ucrainene rețin una dintre cele mai puternice ofensive rusești de la începutul invaziei la scară largă”, a declarat generalul Sîrski. 

Forțele Moscovei continuă să avanseze pe frontul de est, în principal spre Torețk, Kurahove și Pokrovsk din regiunea Donețk, unde soldații ucraineni, depășiți numeric și înarmați, sunt forțați să se retragă puțin câte puțin.

Citește și: Putin a înaintat puternic în Ucraina. Cât teren au cucerit rușii după atacurile susținute din ultimele trei luni

Austin a numit invazia lui Putin un avertisment, descriind-o ca pe o avanpremieră a „unei lumi construite de tirani și bătăuși”.

„Așadar, ne confruntăm cu un punct de cotitură în istorie”, a spus secretarul american al Apărării. „Dacă Ucraina cade sub cizma lui Putin, toată Europa va cădea sub umbra lui Putin”.

Soldații nord-coreeni, pregătiți să lupte pentru Putin

În ultima săptămână a lunii octombrie, Rusia a desfășurat peste 7.000 de soldați nord-coreeni în zonele limitrofe Ucrainei, informează Serviciul de informații al apărării din Ucraina.

Trupele au fost deplasate în zonă folosind cel puțin 28 de avioane militare de transport, scrie Ukrainska Pravda.

Moscova a înarmat trupele din Coreea de Nord, printre altele, cu mortiere de 60 mm, puști de asalt AK-12, mitraliere PK, puști de lunetist Dragunov și Chukavin, sisteme de rachete antitanc Feniks și lansatoare de grenade antitanc.

 

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF caută diferențele dintre venituri și avere. Ce se întâmplă dacă spui că banii provin din economii ținute...
Digi FM
Un român, mușcat grav de un rechin în largul Irlandei. Sebastian a leșinat după ce a pierdut mult sânge...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Povestea mai puțin cunoscută a lui Natalie Imbruglia. A rămas fără bani și a locuit într-un subsol după...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Primele detalii oficiale despre moartea lui Hayden Panettiere. Apelul la numărul de urgență a fost făcut de o...
Adevarul
Cât trebuie să câștigi ca să trăiești confortabil în Grecia. Suma de care ai nevoie lunar
Newsweek
Vestea anului pentru pensionari. CCR a anunțat când va judeca dacă Legea Pensiilor e constituțională
Digi FM
Iubita lui David Popovici, declarație de dragoste după victoria de la Paris: „Îl iubesc prea mult pe acest...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Următoarea eclipsă totală de Soare va fi cea mai lungă din acest secol. În ce regiuni se va vedea cel mai bine
Digi Animal World
Gestul făcut de un câine pentru a-și convinge stăpânul să-i dea o felie de pizza: „Se oprește doar când...
Film Now
Imaginea care a cucerit fanii. Michael Douglas și Catherine Zeta-Jones, în vacanță alături de copiii lor...
UTV
Dana Scîntei, fosta iubită a lui Azteca, s-a afișat alături de Maduka Okoye. Imaginile au stârnit speculații