Rusia acuză Lituania de ”poziție extrem de agresivă” după ce președintele a îndemnat NATO să livreze avioane pentru Ucraina

Data actualizării: Data publicării:
dmitri peskov
"Operațiunea militară specială" din Ucraina s-a transformat deja într-un "război" din cauza interferențelor occidentale, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov. Foto: Profimedia Images

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a reacționat marţi la declarația președintelui Lituaniei prin care îndemna NATO să livreze Ucrainei toate armele de care este nevoie și spune că aceasta atestă "poziţia extrem de agresivă". Mai mult, el spune că este o provocare de ”escaladare a confruntării”, informează Reuters, citată de Agerpres.

Întrebat despre aceste afirmaţii, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat: "În general, noi vedem o poziţie extrem de agresivă din partea reprezentanţilor ţărilor baltice şi ai Poloniei. Se pare că ei sunt gata să facă orice pentru a provoca o escaladare a confruntării, fără să le pese de consecinţe".

"Desigur, este foarte trist că în aceste condiţii liderii marilor ţări europene, care conduc întreg procesul european, nu joacă din păcate un rol de echilibru", a adăugat Peskov.

Preşedintele lituanian Gitanas Nauseda a declarat luni că Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) ar trebui să nu mai stabilească "linii roşii" şi să livreze Ucrainei toate armele de care este nevoie, inclusiv avioane de luptă şi rachete cu rază mare de acţiune.

Îndemnul lui Nauseda a survenit după deciziile de săptămâna trecută ale Germaniei şi SUA de a livra tancuri de luptă Ucrainei, decizie pe care Rusia a calificat-o din nou drept o escaladare a conflictului.

Ţările baltice Lituania, Letonia şi Estonia, care s-au aflat sub tutela Moscovei în cadrul Uniunii Sovietice până la destrămarea acesteia în 1991, sprijină puternic Ucraina şi susţin argumentul Kievului că are nevoie de arme occidentale mai avansate cât mai repede posibil pentru a preveni o temută nouă ofensivă rusă.

Rusia a declanşat pe 24 februarie anul trecut o invazie în Ucraina în ceea ce ea numeşte "operaţiune militară specială" cu scopul declarat al "demilitarizării" şi "denazificării" acestei ţări vecine, dar Kievul şi Occidentul o consideră drept agresiune neprovocată şi nejustificată, prima de acest gen în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial.

Editor : D.D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri