Rusia declară că e pregătită pentru negocieri directe cu Ucraina, însă cu o condiție

Data actualizării: Data publicării:
Mikhail Galuzin
Viceministrul rus de externe, Mihail Galuzin. Foto: Profimedia

Rusia s-a declarat pregătită să continue negocierile cu Ucraina pentru încheierea războiului, doar dacă acestea se vor desfășura în formatul de la Istanbul, a declarat vice-ministrul rus de Externe, Mihail Galuzin, pentru mass-media rusă, citată de RBC Ukraine. 

Galuzin susține că Istanbul e pregătit pentru a găzdui negocierile dintre cele două țări și că Moscova este deschisă la discuții directe cu Ucraina.

„Reprezentanții turci au confirmat în repetate rânduri disponibilitatea lor de a pune la dispoziție un loc pentru negocieri în Istanbul. Toate condițiile pentru dezvoltarea procesului de negociere de la Istanbul sunt îndeplinite”, a declarat el.

Vice-ministrul rus a afirmat că principala problemă ar fi „lipsa voinței politice la Kiev” și acuză partea ucraineană că evită dialogul, sperând „să obțină pacea prin forță”.

Negocierile dintre Ucraina și Rusia în Turcia

Ucraina și Rusia au purtat deja trei runde de negocieri la Istanbul în mai, iunie și iulie 2025.

În cadrul acestor discuții, Ucraina și-a demonstrat disponibilitatea pentru un armistițiu imediat și și-a prezentat clar prioritățile: încetarea ostilităților, liniștea de-a lungul întregii linii de front și încetarea atacurilor asupra infrastructurii civile. Cu toate acestea, Moscova nu a fost de acord cu un armistițiu.

După a doua rundă de negocieri, Rusia a înmânat Ucrainei un memorandum, în care a cerut retragerea trupelor ucrainene din patru regiuni, suspendarea ajutorului occidental, încetarea mobilizării și a legii marțiale, organizarea de alegeri și încetarea „activităților de sabotaj” împotriva Rusiei. Moscova continuă să lucreze la acest memorandum până în prezent.

Principalul rezultat al negocierilor a fost acordul privind schimbul de prizonieri.

Summit anulat

Discuții pentru pacea în Ucraina ar fi trebuit să aibă loc și între Donald Trump și Vladimir Putin, la Budapesta, însă președintele SUA a anulat întâlnirea.

Decizia a fost luată după o convorbire tensionată între şefii diplomaţiilor celor două ţări, au declarat persoane familiarizate cu situaţia pentru Financial Times (FT), conform Reuters.

Planurile pentru un summit la Budapesta în luna octombrie între Trump şi Putin au fost suspendate după ce Moscova a rămas fermă pe poziţii în privinţa cererilor sale, inclusiv ca Ucraina să cedeze mai mult teritoriu ca o condiţie pentru un armistiţiu.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat luna aceasta că, deşi Kievul este pregătit pentru discuţii de pace, nu îşi va retrage mai întâi trupele din teritorii suplimentare, aşa cum a cerut Moscova.

Citește mai mult AICI

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât câștigă șefa ANM, Elena Mateescu. Veniturile lunare sunt uriaşe pentru cei mai mulţi români, scandal...
Digi FM
Florin Răducioiu, dezvăluiri despre viața de lux din tinerețe: "Eram un personaj de circ". Vinuri de 10.000...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Taylor Swift și Travis Kelce, prima toamnă ca soț și soție. Imagini romantice dintr-o zi obișnuită în NYC
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gesturile secrete ale lui Luke Perry, de care puțini știau. Ce făcea regretatul actor din „BH, 90210” pentru...
Adevarul
Tragedie în Portugalia. Trei români, găsiți morți într-un rezervor de apă din Loulé. Aveau 21, 24 și 40 de ani
Newsweek
Județul unde pensia medie trece de 4.000 lei. Diferente la pensie de 1.400 după orașul unde ai muncit. De ce?
Digi FM
Elena Ceaușescu ar fi luat o decizie drastică în privința Nadiei Comăneci, din cauza relației cu Nicu. De ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Vietatea care sfidează moartea. Își poate "reseta" viața de nenumărate ori: "Oricât ai încerca, pur și simplu...
Digi Animal World
Un animal extrem de rar a fost surprins pentru a doua oară în 100 de ani. Cum arată creatura și de ce se...
Film Now
„Doi frumoși!” Scarlett Johansson și Adam Driver, împreună pe covorul roșu la șapte ani de la „Marriage...
UTV
Iulia Vântur și Salman Khan au apărut împreună la un ritual sacru din India