Rusia respinge planul de pace în 20 de puncte al lui Zelenski și vine cu propriile propuneri. Ce vrea Moscova (Bloomberg)

Data actualizării: Data publicării:
Volodimir Zelenski (stânga) și Vladimir Putin (dreapta
Volodimir Zelenski (stânga) și Vladimir Putin (dreapta) Foto: Profimedia

Rusia vrea să ceară modificări la planul de pace revizuit în 20 de puncte, anunțat de președintele ucrainean Volodimir Zelenski, inclusiv înăsprirea restricțiilor asupra Forțelor Armate Ucrainene, a declarat pentru Bloomberg o sursă apropiată Kremlinului, sub protecția anonimatului, citată de Moscow Times. Potrivit acesteia, documentul, pe care conducerea rusă îl consideră un „punct de plecare” pentru negocieri ulterioare, omite anumite prevederi și nu abordează multe probleme importante pentru Kremlin. 

Concret, Rusia cere garanții împotriva viitoarelor extinderi ale NATO spre est, precum și o clauză privind statutul neutru al Ucrainei în cazul aderării acesteia la Uniunea Europeană, a explicat sursa citată de Bloomberg.

Până acum, proiectul de acord de pace menționează doar statutul fără arme nucleare al Kievului. În plus, Moscova nu este mulțumită de ceea ce consideră a fi restricții prea blânde asupra forțelor armate ucrainene după război (limita propusă în timp de pace pentru armata ucraineană fiind de 800.000 de militari).

Kremlinul solicită, de asemenea, garanții clare privind statutul limbii ruse în Ucraina. Rusia mai cere și claritate în privința ridicării sancțiunilor și a activelor rusești înghețate în Occident, a mai explicat sursa citată. 

Analiză „cu sânge rece”

Deși Rusia vede documentul redactat de Ucraina și SUA ca un plan care reflectă cererile standard ale Kievului, îl va analiza „cu sânge rece”, a precizat o sursă apropiată Kremlinului, mai precizează sursa citată.

Autoritățile ruse nu intenționează să respingă documentul, pentru că nu doresc să îl supere pe președintele american Donald Trump, notează Bloomberg.

Miercuri, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a anunțat că președintele rus Vladimir Putin era deja la curent cu detaliile negocierilor privind planul de pace cu Statele Unite, după întâlnirea delegației ruse cu cea americană în Miami.

„Toți parametrii cheie ai poziției părții ruse sunt bine cunoscuți de colegii noștri din Statele Unite. Acum, sarcina este să formulăm poziția noastră viitoare și să continuăm contactele în cel mai scurt timp posibil”, a precizat Peskov.

Planul de pace prezentat de Zelenski

Pe 24 decembrie, Zelenski a prezentat toate cele 20 de puncte ale planului său pentru încheierea războiului cu Rusia. Potrivit proiectului, Moscova și Kievul, al cărui statut de suveranitate este stipulat în tratat, urmau să încheie un acord de neagresiune, cu monitorizarea situației de-a lungul liniei de contact.

SUA, NATO și Europa ar urma să ofere, de asemenea, Ucrainei garanții de securitate, modelate după articolul 5 al Tratatului Atlanticului de Nord, cu un răspuns militar în cazul unei noi agresiuni din partea Rusiei. În plus, Rusia va trebui să consacre în lege politica de neagresiune față de Ucraina și Europa.

Una dintre problemele cheie, respectiv teritoriile ocupate, rămâne nerezolvată. Potrivit propunerii Ucrainei, Rusia se va retrage din regiunile Dnipropetrovsk, Mikolaiv, Sumi și Harkov. În regiunile Donețk, Luhansk, Zaporojie și Herson se aplică principiul „fiecare rămâne pe poziții”.

Între timp, Moscova solicită retragerea Forțelor Armate Ucrainene din regiunea Donețk. Washingtonul propune un compromis sub forma unei zone economice libere. Această opțiune ar fi posibilă doar printr-un referendum în Ucraina, în cadrul căruia întregul document ar fi supus aprobării, conform proiectului.

Citește mai multe despre planul de pace prezentat de Zelenski AICI 

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Motivul pentru care zborurile din București sunt mai scumpe decât cele din capitalele alăturate. Diferențele...
Digi FM
A rupt tăcerea după 40 de ani. Actrița Anna Széles, dezvăluiri despre divorțul de Florin Piersic: „Sufeream...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Pepe, tată pentru a patra oară. Soția lui a născut în a doua zi de Paște: "Dumnezeu ne-a binecuvântat cu...
Film Now
După trei divorțuri, Robin Wright și-a găsit marea dragoste într-un pub din Anglia. Motivul pentru care...
Adevarul
„Caut o țară liniștită”. O comediantă americană „cere azil” la Ambasada României
Newsweek
Instanța a decis dacă stagiul de cotizare suplimentar pentru grupe e contributiv. Veste proastă la pensie
Digi FM
Cine e politicianul care a dansat de bucurie după înfrângerea lui Viktor Orban. Imaginile au devenit virale
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce să faci dacă ai mâncat prea mult de Paște. Soluții simple pentru a-ți reveni rapid
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Are șapte copii și sunt totul pentru el. Robert De Niro, cu partenera sa și fiica lor de 3 ani. Imagini rare...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...