Rusia se declară încântată de abordarea Statelor Unite în Ucraina. „Suntem absolut de acord cu administrația americană”

Data actualizării: Data publicării:
purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov vorbeste la telefon
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Foto: Profimedia

Kremlinul este de acord cu administrația Trump că o reglementare în Ucraina ar trebui să fie obținută prin negocieri, dacă este posibil, a declarat purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov. Pe de altă parte, Moscova scoate în evidență „dezacordurile” dintre administrația Trump și conducerea de la Kiev.

Reprezentanții noii administrații americane „spun că este necesar să se stabilească pacea cât mai curând posibil și să se facă acest lucru prin negocieri. Această poziție ne place mai mult decât poziția administrației anterioare (Joe Biden - n.r.). Aici suntem absolut de acord cu administrația americană. De asemenea, credem că toate obiectivele ar trebui să fie atinse de preferință prin mijloace pașnice, prin negocieri”, a declarat Dmitri Peskov joi, potrivit agenției TASS.

El a mai spus că fosta administrație Joe Biden „nu a declarat niciun obiectiv de inițiere a unui proces de pace” și a vorbit „doar despre război”.

Oficialii americani și ruși s-au întâlnit marți la Riad, capitala Arabiei Saudite, pentru ceea ce se preconizează a fi cele mai importante discuții de până acum între cei doi foști inamici din Războiul Rece privind încetarea războiului Moscovei în Ucraina.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a criticat reuniunea ruso-americană din Arabia Saudită, descriind-o drept discuții privind invazia rusă din Ucraina „fără Ucraina”.

„Negocierile se desfășoară acum între reprezentanții ruși și americani. Încă o dată, despre Ucraina și fără Ucraina”, a denunțat el în timpul unei vizite în Turcia.

Kremlinul evidenţiază dezacordurile dintre Zelenski şi administraţia Trump

Kremlinul vede „anumite dezacorduri” între administraţia preşedintelui american Donald Trump şi autorităţile ucrainene, a declarat joi purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, informează EFE.

„Vedem că există anumite dezacorduri între Washington şi Kiev”, a afirmat Peskov în conferinţa de presă telefonică zilnică.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a spus că Ucraina s-a obişnuit să trăiască „pe seama altora” şi „îi plac banii de la contribuabilii străini”. El a mai spus că Kievului nu îi place să „dea socoteală pentru banii cheltuiţi”, făcând aluzie la cauza tensiunilor actuale din relaţia cu Washingtonul.

Dmitri Peskov a declarat că, spre deosebire de administraţia anterioară, echipa preşedintelui republican Donald Trump are obiective diferite.

„Se vorbeşte despre necesitatea de a instaura pacea cât mai curând posibil şi de a face acest lucru prin negocieri”, a subliniat el, adăugând că aceasta este o poziţie cu care Moscova este de acord.

Preşedintele SUA l-a numit miercuri „dictator” pe omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, şi l-a avertizat că, dacă nu acţionează „rapid”, ţara sa ar putea dispărea.

Donald Trump a estimat că „singurul lucru” la care s-a priceput preşedintele Zelenski a fost „să îl joace pe degete” pe preşedintele anterior al SUA, Joe Biden, care s-a remarcat prin sprijinul acordat Ucrainei şi pentru că a opus Rusiei un front unificat, coordonându-se cu UE în privinţa impunerii de sancţiuni şi acordării de asistenţă militară Kievului.

„Între timp, negociem cu succes încheierea războiului cu Rusia, ceva ce toată lumea recunoaşte că doar "TRUMP" şi administraţia Trump o pot face”, a subliniat preşedintele american.

Preşedintele Zelenski l-a acuzat pe preşedintele SUA că este dezinformat şi că are încredere în promisiunile Kremlinului şi a criticat negocierile ruso-americane desfăşurate marţi la Riad.

Noi schimburi de prizonieri?

Peskov a estimat că remarcile preşedintelui ucrainean la adresa preşedintelui Trump lasă mult de dorit şi a spus că popularitatea de care se bucură Volodimir Zelenski este în scădere. „Retorica lui Zelenski şi a multor reprezentanţi ai regimului de la Kiev lasă de dorit”, iar „faptul că ratingul lui Zelenski este în scădere este o tendinţă absolut evidentă”, a declarat Peskov, potrivit Reuters.

Solicitat să comenteze informaţiile neconfirmate din presă conform cărora Ucraina ar putea fi gata să atace regiunea rusă Briansk, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a răspuns că armata rusă monitorizează situaţia pe toate fronturile.

Totodată, Peskov a declarat joi că ideea unui posibil schimb de prizonieri între Rusia şi SUA este pe ordinea de zi după ce Moscova şi Washington au convenit să înceapă să lucreze la restabilirea relaţiilor bilaterale la toate nivelurile. Întrebat de reporteri despre posibilitatea unui nou schimb, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a declarat că discuţiile ruso-americane de la Riad au contribuit la o apropiere în relaţia bilaterală.

Cel puţin 10 americani rămân în spatele gratiilor în Rusia, inclusiv doi care sunt consideraţi de Washington „reţinuţi pe nedrept”. Moscova a eliberat un cetăţean american, Kalob Byers, cu câteva zile înainte ca delegaţiile Rusiei şi SUA să se întâlnească în capitala Arabiei Saudite.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum a evoluat averea lui Sorin Grindeanu în ultimii 10 ani. Analiza completă a veniturilor și proprietăților
Digi FM
George Buhnici, reacție după incendiul de la CET Vest: „O infrastructură construită în comunism, cârpită zeci...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bălan și Victor Cornea sunt oficial soț și soție. Primele imagini de la cununia civilă
Film Now
Catherine Zeta-Jones și Michael Douglas, mesaje emoționante de ziua fiicei lor. Carys a împlinit 23 de ani și...
Adevarul
„Portavionul de uscat” al Chinei sau tehnologia care încarcă dronele în zbor, direct de la sol
Newsweek
România crește cu o lună vârsta la care ieși la pensie, în timp ce Republica Moldova refuză. Cine e afectat?
Digi FM
Premierul Bolojan, în şedinţa PNL: „E greu să fii credibil, dacă ţii de cutiile de pantofi, penthouse-uri şi...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Creierul începe să se dezvolte diferit la fete şi la băieţi încă dinainte de naştere, au constatat oamenii de...
Digi Animal World
E o rasă adorată, dar controversată. Un veterinar susține că buldogul francez „ar trebui interzis”
Film Now
Christina Applegate, prima reacție după zvonurile privind internarea în spital: „Problemele de sănătate sunt...
UTV
Mihaela Rădulescu rupe tăcerea despre relația cu Felix Baumgartner în plin scandal cu familia lui. „Doi...