Rusia și Belarus vor exersa folosirea armelor nucleare și a rachetelor Oreșnik la viitorul exercițiu militar comun Zapad-2025

Data publicării:
Russian And Belarussian Troops Conduct Major Military Exercises
Imagine de la ultimul exercițiu „Zapad” („Vest”), desfășurat în 2021, cu câteva luni înainte de invadarea Ucrainei de către Rusia. Foto: Profimedia Images

Rusia şi Belarus vor practica la exerciţiile militare comune Zapad-2025 planificarea utilizării armelor nucleare şi a rachetelor hipersonice ruseşti Oreşnik, conform informaţiilor furnizate miercuri de ministrul apărării din Belarus, Viktor Jrenin, informează EFE.

„Pentru noi, acesta este un element de importanţă strategică, în primul rând pentru descurajare”, a afirmat ministrul apărării, care i-a prezentat preşedintelui ţării, Aleksandr Lukaşenko, într-o întrevedere cu uşile închise, un raport despre viitoarele exerciţii comune cu Rusia, conform agenţiei de ştiri belaruse BELTA.

În cadrul reuniunii, Jrenin l-a informat pe preşedintele Lukaşenko că militarii ambelor ţări vor exersa „planificarea utilizării armelor nucleare” şi a sistemului de rachete Oreşnik, pe care preşedintele rus, Vladimir Putin, a promis să îl furnizeze Belarusului.

„Aşa cum ne cere şeful statului, trebuie să fim pregătiţi pentru orice. Vedem situaţia la frontierele noastre occidentale şi nordice şi nu putem sta cu braţele încrucişate în faţa militarizării şi activităţilor militare” ale ţărilor NATO, a subliniat acesta.

Potrivit ministrului apărării din Belarus, Minsk mizează pe transparenţă şi pace, „dar trebuie să ne menţinem praful de puşcă uscat” în arsenale.

Manevrele Zapad-2025, a căror fază activă este prevăzută pentru luna septembrie, vor implica cel puţin 13.000 de efective militare din partea Belarusului alături de un număr nespecificat de forţe ruse.

Belarus, principalul aliat al Rusiei în războiul din Ucraina, a semnat un acord de securitate cu Moscova la sfârşitul anului 2024, după care preşedintele rus Vladimir Putin a avansat posibilitatea desfăşurării de rachete balistice hipersonice Oreşnik pe teritoriul ţării vecine în a doua jumătate a anului 2025.

La acel moment, preşedintele Vladimir Putin a asigurat că ţara sa este dispusă să apere Belarus „cu toate forţele de care dispune”, inclusiv cu arme nucleare tactice pe care Moscova le-a desfăşurat pe teritoriul ţării vecine după începutul războiului din Ucraina.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salarii ar putea avea președintele, premierul și parlamentarii până în 2031. Proiectul care schimbă grila...
Digi FM
A murit Dana Tapalagă, actrița din filmul „După dealuri”. Nuami Dinescu, mesaj sfâșietor: „Nu cred că există...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Shakira, în centrul atenției după show-ul din finala CM 2026. Fanii, cuceriți: „Nu-mi vine să cred că are 49...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Matt Damon vorbește cu emoție despre Ben Affleck și prietenia lor de 45 de ani: “El este una dintre marile...
Adevarul
Orașul antic din România descoperit de pe Dunăre. Ce îi așteaptă la țărm pe turiștii ajunși la Drobeta-Turnu...
Newsweek
Avertisment despre pensie. Recalcularea nu aduce mereu bani în plus. Ce să verifice pensionarii înainte?
Digi FM
Câți bani câștigă Spania după triumful la Cupa Mondială. FIFA împarte premii de sute de milioane de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Momentul când un bărbat de 65 de ani este atacat de un bizon: „Era chiar deasupra mea”. Imaginile sunt greu...
Film Now
„Odiseea”, triumf la box office. Cel mai bun debut global al unui film regizat de Christopher Nolan
UTV
Cum l-au sărbătorit Laura Cosoi și cele patru fetițe pe Cosmin Curticăpean, la împlinirea vârstei de 50 de ani