Rusia vrea să medieze conflictul dintre SUA și Iran: „Americanii gestionează foarte prost situaţia”

Data publicării:
rusia iran
Steagurile Rusiei și Iranului. Foto: Getty Images

Rusia este pregătită, dacă este necesar, să-şi ofere serviciile de mediere în negocierile de pace între Iran şi SUA, a declarat joi reprezentantul permanent al Moscovei pe lângă organizaţiile internaţionale de la Viena, Mihail Ulianov, potrivit Xinhua.

„Desigur, dacă este necesar, Rusia este pregătită să-şi ofere serviciile de mediere”, a declarat diplomatul rus, potrivit cotidianului rus Izvestia, citat de Agerpres. 

Deşi o reluare a dialogului între SUA şi Iran pare improbabilă pentru moment, obiectivele principale declarate de ambele părţi - Washingtonului dorind să prevină un Iran înarmat nuclear, iar Teheranul să vadă ridicate sancţiunile împotriva Republicii islamice - sunt imposibil de atins prin forţă militară, a afirmat Mihail Ulianov.

Iranul, potrivit diplomatului rus, ar saluta o mediere din partea Rusiei. Cu toate acestea, SUA au dat clar de înţeles că nu au nevoie de intermediari, întrucât sunt convinse că se pot descurca şi singure, a spus el.

„De fapt, americanii gestionează foarte prost situaţia”, susţine diplomatul rus, citat de Xinhua.

Într-o serie de convorbiri telefonice la începutul acestei săptămâni cu liderii Emiratelor Arabe Unite, Bahrainului şi Qatarului, preşedintele rus Vladimir Putin a criticat atacurile americano-israeliene asupra Iranului, pe care Kremlinul le-a descris drept „agresiune neprovocată”, au transmis agenţiile de presă oficiale ruse.

Anterior, Kremlinul a declarat că Moscova a rămas în contact permanent cu conducerea iraniană.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate mama să vândă casa moștenită fără acordul copilului? Explicația unui avocat
Digi FM
Virgil Ianțu, reacție fermă după ce imagini de la un banchet de clasa a VIII-a au devenit virale: „Unde sunt...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arăta Loredana Groza când a câștigat Festivalul de la Mamaia din ‘86. Fanii au reacționat: „De ce a...
Film Now
Sandra Bullock surprinde la revenirea în public. Look-ul îndrăzneț cu care a făcut senzație și îmbrățișările...
Adevarul
„Operațiunea Amurg”: Se pregătește o lovitură de stat împotriva lui Putin?
Newsweek
La ce pensie poți spera dacă ai muncit 35 de ani pe salariul minim? Dar dacă ai avut salariul mediu?
Digi FM
Lucian Viziru, imagini de pe patul de spital: „Hai că am reușit să bifez camera de gardă și pe 2026!” Cu ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dormi 7-8 ore pe noapte, dar tot ești obosit? Explicația unui specialist și sfaturile lui pentru un somn mai...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Robert De Niro și Ben Stiller, schimb de replici despre Ariana Grande. „Probabil cea mai talentată parteneră...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...