Ambasada Rusiei din Argentina, implicată într-un caz de trafic de droguri

Data publicării:
shutterstock_111047630
Foto: Shutterstock

Şase persoane, inclusiv un fost diplomat rus şi un poliţist argentinian, au fost arestate în urma unei investigaţii privind trafic de cocaină prin intermediul ambasadei Rusiei la Buenos Aires, scrie The Moscow Times.

shutterstock_111047630
Foto: Shutterstock

Arestările vin în urma unei operaţiuni comune între Rusia şi Argentina care a început în decembrie 2016 atunci când a fost descoperită cocaină în incinta ambasadei Rusiei.

„Am demontat o organizaţie internaţională de trafic de cocaină care opera între Argentina, Rusia şi Germania”, a spus Patricia Bullrich, ministrul securităţii din Argentina.

Ambasadorul Rusiei în Argentina, Viktor Koronelli, a atenţionat autorităţile locale la sfârşitul lui 2016 că a găsit 16 pachete cu droguri ascunse într-o şcoală din perimetrul ambasadei. Poliţia argentiniană a confiscat cele 389 de kilograme de cocaină în valoare de peste 60 de milioane de dolari şi le-a înlocuit cu pachete pline de făină şi un dispozitiv de urmărire.

Pachetele au fost apoi urmărite în timp ce erau trimise către Rusia ca bagaje diplomatice în decembrie 2017. Cei doi bărbaţi care au primit pachetele în Rusia au fost arestaţi.

Bullrich a spus că un anume „K” încă este căutat în Germania, el fiind cel care a furnizat cocaina la ambasada Rusiei.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zakharova, a confirmat operaţiunea într-un comunicat, dar a precizat că nu este nevoie să fie date detalii despre caz din nou. Ea a adăugat că nu este posibil ca pachetele să fie trimise prin canale diplomatice.

„Unii «experţi» au spus că acest caz oferă o imagine proastă a diplomaţilor noştri. Este exact invers: succesul operaţiunii s-a datorat muncii eficiente a ambasadorului rus precum şi a staff-ului său diplomatic”, a spus Zakharova.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri