The Economist | De ce a dezincriminat Rusia violența domestică

Data actualizării: Data publicării:
violenta femei
Foto: Protest împotriva violenței contra femeilor în București

Președintele Vladimir Putin a promulgat legea prin care violența în familie a fost dezincriminată. The Economist a explicat într-o analiză motivele pentru care violența în familie este adânc înrădăcinată în cultura rusă și cum sunt afectate femeile, cele mai vulnerabile în fața violenței domestice. Într-o țară marcată de un trecut comunist, o perioadă în care nu exista noțiunea de viață privată, astfel de sensibilități sunt de înțeles, scrie publicația. Mai mult, o parte din opoziția față de o legislație mai dură împotriva violenței domestice provine din frica de a acorda și mai multă putere asupra vieții de familie poliției corupte și sistemului judiciar din Rusia.

violenta femei
Foto: Protest împotriva violenței contra femeilor în București

Jurnaliștii de la The Economist au discutat atât cu activiste pentru o legislație mai dură împotriva violenței domestice cât și cu ultra-conservatorii care susțin că această lege este de fapt o reîntoarcere la valorile europene din secolele XIX-XX și că va duce la formarea de familii mai puternice. 

Anna Javernovici nu este de acord că tolerarea violenței domestice va avea drept consecință întărirea familiilor. Jurnalistă în Moscova, Anna Javernovici locuia cu iubitul ei de mai mulți ani și chiar au discutat despre căsătorie. Însă, într-o noapte, în decembrie 2014, au vorbit despre posibilitatea de a se despărți, moment în care partenerul ei a bătut-o. Anna Javernovici a reușit să obțină condamnarea fostului ei partener abia după ce avocații care i-au citit povestea pe internet s-au oferit să o ajute.

În mod curios, ea sprijină această nouă lege, deoarece crede că mai multe femei vor depune plângere acum că partenerii care le agresează nu mai riscă să fie trimiși la închisorile dure ale Rusiei.

Violența domestică are rădăcini adânci în cultura rusă, notează The Economist. Un proverb vechi rusesc spune „dacă te bate înseamnă că te iubește”.

„Violența nu este doar o normă, este stilul nostru de viață”, a declarat Alena Popova, o activistă pentru legi împotriva violenței domestice.

Nici ultra-conservatorilor ruși nu le este teamă să vorbească. Elena Mizulina, senatoare cunoscută pentru legile împotriva „propagandei gay”, a fost cea care a promovat această lege, spunând că „femeile nu sunt jignite atunci când văd că un bărbat își bate soția”.

De asemenea, susținătorii acestei legi spun că ce se întâmplă în familie nu este treaba statului.

„Familia este un mediu delicat în care oamenii ar trebui să își rezolve treburile singuri”, a spus Maria Mamikonian, liderul mișcării Toți Părinții Ruși, care a strâns mii de semnături în favoarea acestei măsuri.

Când criticii spun că ceea ce fac conservatorii seamănă cu Domostroi, o serie de reguli populare în timpul domniei lui Ivan cel Groaznic, Maria Mamikonian îi contrazice. Ceea ce susțin conservatorii nu este o întoarcere în Evul Mediu, spune ea, ci o reîntoarcere la valorile „pe care civilizația europeană le avea în secolele XIX și XX”.

Pentru multe femei ruse însă este un mare pas înapoi. La fiecare 40 de minute, o femeie moare în Rusia din cauza violenței domestice, potrivit statisticilor criticilor acestei legi. Cu toate acestea, Vladimir Putin a semnat legea care micşorează pedepsele în cazul violenţei în familie.

Acum, cei care îşi bat copiii, soţia sau soţul nu vor sta mai mult de 15 zile în închisoare. Agresorii pot scăpa doar cu o amendă sau cu muncă în folosul comunităţii. Condiţia este să nu provoace răni care să necesite îngrijire medicală și agresiunea să aibă loc doar odată pe an. De asemenea, în Rusia femeile care vor să își dea în judecată partenerii trebuie să adune ele singure dovezile agresiunii și să își instrumenteze propriul dosar. 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri