Ce se întâmplă cu homosexualii din Cecenia. Precizările Kremlinului

Data actualizării: Data publicării:
vladimir putin conferinta_kremlinru (4)

Informaţiile de presă care semnalează numeroase arestări şi cazuri de tortură a unor persoane de orientare homosexuală în Cecenia, o republică din Caucazul rus cu populaţie majoritar musulmană, „nu se confirmă”, susține Kremlinul, potrivit News.ro.

vladimir putin conferinta_kremlinru (4)

„Din nefericire sau din fericire, nu există, până în prezent, vreo confirmare concretă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, precizând că verificări cu privire la acest lucru sunt efectuate în prezent de forţe de ordine ruse, dar şi de delegata Kremlinului pentru drepturile omului,Tatiana Moskalkova.

La sfârşitul lui martie, o anchetă a ziarului independent Novaia Gazeta a dezvăluit că persoane de orientare homosexuală au devenit ţinta autorităţilor din Cecenia, o societate conservatoare în care homosexualitatea, considerată un tabu, este o crimă de moarte în majoritatea familiilor.

Potrivit ziarului, autorităţile locale au arestat peste 100 de pesoane de orientare homosexuală şi au îndemnat familiile acestora să le ucidă pentru a-şi „spăla onoarea”.

Tot potrivit Novaia Gazeta, cel puţin două persoane au fost asasinate de rudele lor, iar o a treia a murit după ce a fost torturată.

Homosexualii ceceni care s-au refugiat la Moscova au declarat pentru AFP că au fost bătuţi şi încarceraţi „într-o închisoare neoficială” şi că trăiesc în prezent cu frica de a fi identificaţi şi urmăriţi de familiile lor.

În mod oficial, o anchetă a fost deschisă luni de către Parchetul General. Însă anchetatorii afirmă că nu au primit „vreo plângere oficială” de la vreo victimă.

„Cine sunt aceşti oameni? Unde trăiesc? Acestea sunt plângeri fantomă!”, şi-a exprimat indignarea Peskov.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri