Cu o lună înainte de alegeri, Putin anunță că fiecare pensionar și militar va primi un ajutor în bani. Suma totală: 7 miliarde dolari

Data publicării:
Președintele rus, Vladimir Putin, face semnul OK în timp ce stă la biroul prezidențial
Președintele rus, Vladimir Putin. Foto: Profimedia Images

Cu patru săptămâni înainte de alegerile pentru Duma de Stat, președintele rus Vladimir Putin afirmă că mai mult de 45 de milioane de pensionari vor primi un ajutor în bani cash, scrie The Moscow Times. Într-o mișcare preelectorală foarte mult așteptată, el a cerut ca aceste ajutoare să fie acordate într-o singură tranșă pensionarilor și personalului militar.

Președintele Rusiei a luat cuvântul la o ședință a delegaților partidului de guvernământ Rusia Unită, cerându-le parlamentarilor să voteze prin lege un ajutor bănesc de 10.000 de ruble (135 de dolari) pentru fiecre pensionar și 15.000 de ruble (200 de dolari) pentru fiecare militar.

Anunțul vine cu o lună înainte de alegerile parlamentare, la care Rusia Unită vrea să-și asigure o majoritate de două treimi în Duma de Stat. Însă popularitatea partidului se află la un minimum istoric, din cauza pandemiei de coronavirus și a crizei economice, care au afectat mult nivelul de trai.

Plățile efective se vor face până la finele anului, deci după alegeri. De acești bani vor beneficia mai mult de 47 de milioane de ruși - peste 40% din electoratul așteptat la alegerile din septembrie. Suma totală se ridică la aproape 500 de miliarde de ruble (aproximativ 6,75 miliarde de dolari), estimează analiștii băncii Sberbank.

Pensionarii reprezintă majoritatea votanților lui Vladimir Putin și ai partidului Rusia Unită, în ciuda deciziei controversate din 2018 de a ridica vârsta de pensionare, care a atras proteste.

Economiștii mai spun că acest stimulent ar putea avea ca efect o creștere a prețurilor. Anton Stroutchenevski, analist la Sberbank, anticipează că acest ajutor va stimula consumul cu 0,9% și va adăuga încă 0,2% la inflație, care se află la maximul ultimilor cinci ani.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri