Cum ar fi putut câteva mii de voturi să oprească ascensiunea lui Vladimir Putin la putere în Rusia

Soarta Rusiei moderne a fost pecetluită în urmă cu 30 de ani, atunci când înfrângerea primarului din Sankt Petersburg de la acea vreme, Anatoli Sobceak, în alegerile din mai-iunie 1996 a alimentat ascensiunea lui Vladimir Putin la Moscova. Doar câteva mii de voturi ar fi putut schimba rezultatul acelor alegeri cruciale, modificând, de asemenea, traiectoria politică a actualului președinte rus, care nu ar mai fi devenit succesorul lui Boris Elțîn, potrivit analistului rus Serghei Șelin.

Înfrângerea lui Sobceak în 1996 nu era inevitabilă. La începutul anului, primul primar al Sankt Petersburgului ales în mod democratic nu și-a dat seama cât de nepopular devenise și era sigur că va câștiga alegerile din acel an.

Dar unii dintre subalternii săi nu erau atât de siguri. Unul dintre cei trei prim-adjuncți ai săi, Vladimir Yakovlev, era mai interesat de propriul său viitor la Kremlin și începuse să îl critice pe Sobceak pentru starea precară a orașului pe care l-a administrat timp de cinci ani.

Un alt prim-adjunct, Alexei Kudrin, a interpretat aceste critici drept un atac personal și, după cum au remarcat și jurnaliștii de la acea vreme, nu știa ce să facă pentru a ieși din această situație.

Al treilea era Putin, care a încercat pe cât de mult posibil să rămână în umbră, așa cum făcuse și până atunci, și se purta de parcă alegerile nu erau problema lui, a scris Șelin într-un articol pentru The Moscow Times.

O campanie electorală dezastruoasă și o înfrângere la limită

Perioada alegerilor din 1996 nu a fost prima dată când Putin a avut de gestionat o înfrângere electorală. Cu un an înainte, în calitate de șef regional al partidului primului ministru Viktor Cernomîrdin, Casa Noastră – Rusia, el a condus campania electorală din Sankt Petersburg în alegerile pentru Duma de Stat, în care partidul a obținut doar 13% din voturi.

Putin pare să fi tratat acea primă înfrângere ca o formalitate ce nu avea să îi afecteze în niciun fel viitorul politic. El nu a făcut niciun efort în timpul campaniei electorale, preferând să angajeze alți specialiști care să muncească în locul său și să fie trași la răspundere pentru orice eventual eșec.

Haosul creat în jurul campaniei electorale a lui Sobceak i-a indus lui Putin o stare de panică. Acea agitație i-a creat o imagine negativă despre democrație: ceva imposibil de controlat, imprevizibil și umilitor pentru cei aflați într-o poziție de autoritate.

Totuși, înfrângerea lui Sobceak nu era inevitabilă. În afară de problemele de organizare și incompetența electorală a echipei sale, tabăra sa a avut, pur și simplu, ghinion.

Mai întâi, Sobceak, cunoscut pentru calitățile sale de orator, a pierdut în mod surprinzător dezbaterea televizată. El și-a subestimat adversarul, Yakovlev, care deși nu părea foarte inteligent era, de fapt, un bun interpret și polemist. Teama lui Putin de dezbateri se trage tocmai de la această experiență care l-a marcat profund.

În ziua celui de-al doilea scrutin al alegerilor pentru postul de guvernator al Sankt Petersburgului, tabăra lui Sobceak a întâmpinat un nou obstacol neașteptat: condițiile meteorologice.

Un sondaj realizat cu o zi înainte arăta că o prezență ridicată la urne ar fi mărit șansele lui Sobceak de a câștiga alegerile. Vremea, însă, a fost atât de frumoasă încât mulți oameni au preferat să petreacă timpul în afara orașului, ceea ce a făcut ca numărul total al voturilor să scadă cu 190.000 față de primul scrutin.

Într-un final, Yakovlev l-a bătut pe Sobceak cu 28.000 de voturi în plus: o diferență de nici măcar 2% (47,5% vs. 45,8%). În timp ce voturile erau numărate, Putin rătăcea în liniște și complet palid la față prin Palatul Mariinski.

Dacă Sobceak câștiga alegerile din Sankt Petersburg, Putin nu ar mai fi plecat la Moscova

În viziunea lui Putin, înfrângerea nu era a lui, întrucât el nu a participat activ în campania electorală a lui Sobceak, dar tot ceea ce realizase el pe plan politic până atunci depindea de victoria acestuia.

Dacă Sobceak ar fi câștigat, el l-ar fi păstrat pe Putin în rolul de șef al prim-adjuncților săi, urmând a fi apoi un candidat la postul de guvernator al Sankt Petersburgului.

Istoria, însă, a ales o altă cale pentru Putin. Primul succes al lui Putin la Moscova a venit în urma luptelor interne între membrii elitei de la Kremlin. După ce Boris Elțîn a câștigat alegerile prezidențiale din 1996, în ciuda scandalului de corupție care a izbucnit cu doar câteva săptămâni înainte, tehnocrații au câștigat puterea și au transformat conducerea țării.

Cel mai probabil, Kudrin a fost cel care l-a ajutat pe Putin să primească un job în departamentul de administrare a proprietăților prezidențiale, în august 1996.

Mai târziu, când s-a mutat la Ministerul de Finanțe, în martie 1997, Kudrin l-a avansat pe Putin în fosta lui funcție ca șef al agenției responsabile de supravegherea și verificarea administrației prezidențiale.

Acesta a fost rolul care l-a transformat pentru prima dată pe Putin într-un jucător important în disputele din interiorul elitei ruse. 

Putin a ajuns la putere fiind omul potrivit la momentul potrivit

Putin a devenit un potențial succesor al lui Elțîn în 1998, atunci când clanul lui Anatoli Ciubais și rețeaua sa de patronaj s-a prăbușit. Putin a arătat că a învățat din înfrângerea electorală din Sankt Petersburg și s-a distanțat la timp de aliații lui din tabăra lui Ciubais.

Putin, un membru al serviciilor de securitate care îi era loial în continuare lui Elțîn, s-a dovedit a fi omul potrivit la momentul potrivit. În doar un an și jumătate, el a avansat rapid dintr-o funcție importantă în alta până când, pe 31 decembrie 1999, a devenit președintele interimar al Rusiei.

Dacă stelele s-ar fi aliniat puțin diferit, Putin s-ar putea să nu mai fi fost nevoit să plece din Sankt Petersburg și poate că un alt membru al serviciilor de securitate ar fi devenit conducătorul Rusiei la începutul secolului XXI.

Oricum s-ar fi numit el, bagajul său politic nu ar fi fost foarte diferit de cel al lui Putin, iar Rusia ar fi trecut prin același proces lung de transformare într-o dictatură.

Totuși, poate că un alt lider rus nu ar fi invadat Ucraina 20 de ani mai târziu. Nu orice autocrat este în stare să meargă atât de departe – doar cineva care a trecut prin aceleași experiențe ca Putin și care are temperamentul lui ar putea lua astfel de decizii, potrivit analistului rus Serghei Șelin.

Editor : Raul Nețoiu