Deputații ruși cer femeilor singure să se culce cu bărbații care revin de pe front și să renunțe la fertilizarea in vitro

Data actualizării: Data publicării:
Femeie Moscova
Foto: Profimedia

Femeilor singure din Rusia ar trebui să li se interzică să recurgă la fertilizarea artificială, să nască „pentru ele însele” și să crească copii fără soț, a declarat Nina Ostanina, președinta Comisiei Dumei de Stat pentru protecția familiei, paternitate, maternitate și copilărie.

„Acesta nu este un comportament foarte feminin. Mi se pare că este o abatere de la tradițiile noastre – să naști un copil cu ajutorul FIV și să-l crești fără tată”, a declarat Ostanina pentru „Serviciul Național de Știri”. În schimb, potrivit ei, femeile necăsătorite ar trebui să se orienteze către „bărbații adevărați din zona SVO” (n.red. așa numesc rușii războiul din Ucraina) și să caute ocazii de a „intra în contact cu ei”.

Ostanina a numit „cea mai profundă problemă a societății” datele conform cărora, în ultimii patru ani, cererea de FIV în Rusia a crescut cu 50% și a apărut un întreg fenomen – „maternitatea solo”.

În același timp, deputata a recunoscut că războiul împotriva Ucrainei „i-a smuls astăzi din viață pe tinerii de vârstă reproductivă”. Potrivit acesteia, ea și colegii săi din Duma de Stat au comandat studii științifice privind influența paternității asupra creșterii copiilor. „Înțelegem că, dacă un copil este crescut doar de mamă, acest lucru se va reflecta ulterior asupra socializării sale. Simțim deja efectele educației materne în instituțiile de învățământ”, a spus deputata.

Ea a remarcat că copiii crescuți în familii monoparentale se disting prin lipsa „voinței și a coloanei vertebrale” și, ulterior, continuă modelul familiei monoparentale. „Am o atitudine negativă față de acest lucru”, a concluzionat deputata.

Nina Ostanina are doi copii, pe care i-a crescut în cadrul căsătoriei cu soțul ei, un fost angajat al aparatului Dumei de Stat.

Unul dintre ei, Daniil Ostanin, a fost tras la răspundere în 2010 pentru uciderea partenerului său de afaceri. Conform anchetei, el i-a provocat victimei 42 de răni prin înjunghiere, după care a fugit. A fost reținut a doua zi. Motivul crimei a fost o ceartă legată de datorii. În final, fiul deputatei a fost condamnat la 12,5 ani de închisoare într-o colonie de regim strict.

Până atunci, Ostanina a lansat o serie de inițiative controversate, printre care susținerea hărțuirii copiilor pasionați de quadrobing și propunerea de a ridica interdicția privind uciderea animalelor fără stăpân.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Adrian Veștea. Premierul desemnat a urmat cursurile unei universități care a fost desființată
Digi FM
De ce tatăl Simonei Halep nu ar fi de acord cu presupusa relație a fostei campioane. Cele două motive invocate
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arăta mama Ancăi Țurcașiu. Imaginea rară postată de artistă i-a impresionat pe fani: „Tulburător de...
Film Now
A rupt tăcerea după 50 de ani. Jodie Foster, despre momentul decisiv din viața ei: „Totul s-a schimbat...
Adevarul
Micile obiceiuri care îți pot aduce mii de euro în plus la pensie. Ce fac diferit oamenii care reușesc să...
Newsweek
Casa de Pensii, mesaj către pensionari: Mai repede vă face dreptate instanța decât noi. Banii se iau mai ușor
Digi FM
La aproape 60 de ani, mama Antoniei a obținut diploma de licență. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Tom Cruise și Elsina Khayrova, mai tânără decât el cu 25 de ani, din nou împreună? Apariția care a stârnit...
UTV
Zendaya și Tom Holland au întors toate privirile la Madrid. Cei doi au dat startul turneului pentru...