Erdogan l-a informat pe Putin care este poziția Turciei în viitoarele negocieri de pace pentru Ucraina

Data actualizării: Data publicării:
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, alături de președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan. FOTO: Profimedia Images

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan l-a informat miercuri pe Vladimir Putin că ţara sa va susţine un proces care să asocieze "toate părţile" în favoarea păcii în Ucraina, potrivit preşedinţiei turce.

În timpul unei convorbiri telefonice cu omologul său rus, "preşedintele Erdogan a dat asigurări că urmăreşte îndeaproape evoluţia procesului de pace şi că Turcia (...) susţine abordările menite să stabilească o pace durabilă cu participarea tuturor părţilor", vizând, fără a o numi, şi Ucraina, informează AFP, potrivit Agerpres.

În comunicatul său, preşedinţia turcă afirmă de asemenea că Vladimir Putin "i-a mulţumit preşedintelui Erdogan pentru că a găzduit negocieri de pace".

Din luna mai, Turcia a găzduit de trei ori, la Istanbul, negocieri diplomatice între Kiev şi Moscova, care nu au permis avansuri majore, dar au dus la schimburi de prizonieri.

De la începutul invaziei ruse în Ucraina, Ankara a reuşit să-şi menţină relaţiile cu ambele ţări.

Ea s-a abţinut să se ralieze sancţiunilor occidentale, însă insistă regulat asupra integrităţii teritoriale a Ucrainei, menţionând în special Peninsula Crimeea, care găzduieşte o importantă minoritate tătară majoritar musulmană şi pe care Rusia a anexat-o cu forţa în 2014.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Salariul președintelui Bulgariei, pus față în față cu cel al președintelui României. Diferența este...
Digi FM
Dana Tapalagă va fi înmormântată azi la cimitirul Sfânta Vineri din Capitală. Mesajul emoționant transmis de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Cât au crescut, sunt adorabili!” Imagini rare cu copiii lui Enrique Iglesias în tricourile Spaniei după...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Matt Damon vorbește cu emoție despre Ben Affleck și prietenia lor de 45 de ani: “El este una dintre marile...
Adevarul
„Se crede Kubrick. Nu e” - Ce spune Irina Margareta Nistor despre „The Odyssey”, pariul de 250 de milioane $...
Newsweek
900 lei pensie după 19 ani munciți plus 15 ani „pe caz de boală”. De ce pensionarul a primit atât de puțin?
Digi FM
Cine este românca care a urcat pe scena finalei Cupei Mondiale 2026. A ținut în mâini trofeul înmânat lui Pau...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Dacă patrupedul tău are respirație urât mirositoare, nu o ignora. Ce poate ascunde acest simptom
Film Now
Richard Gere, cu soția și copiii la finala CM 2026. Imagini virale cu actorul din „Pretty Woman” și alături...
UTV
Andreea Ibacka rupe tăcerea după divorțul de Cabral. „Rănile se vindecă alături de ai mei”